13.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialDoisprezece morţi în sud-estul Spaniei, într-un accident de autocar

Doisprezece morţi în sud-estul Spaniei, într-un accident de autocar

Douăsprezece persoane au murit într-un accident de autocar în noaptea de sâmbătă spre duminică, în sud-estul Spaniei, a declarat o purtătoare de cuvânt a Guvernului regional de la Murcia pentru AFP, potrivit Mediafax.

Autocarul a căzut într-o râpă adâncă de câţiva metri înainte de miezul nopţii, sâmbătă, din motive necunoscute. Testele de alcoolemie şi droguri efectuate asupra şoferului şi colegului său au fost negative, a precizat pentru presă prefectul regiunii Joaquin Bascuñana.

Autocarul, care aducea acasă, de la Madrid, locuitori din satul Bullas, în regiunea Murcia, a căzut pe o parte, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea spaniolă.

Acesta este cel mai grav accident înregistrat în Spania din 2008, când nouă turişti finlandezi au murit în sudul ţării. În iulie 2013, nouă persoane au decedat după ce autocarul în care se aflau a ieşit de pe carosabil, în centrul Spaniei.

Cele mai citite

Andrei Caramitru despre Nicușor Dan: “Așa dezastru colosal nu am văzut în viața mea”

Analistul economic Andrei Caramitru, fost consilier al președintelui USR, face un comentariu dur despre prestația lui Nicușor Dan ca primar al Bucuretiului, afirmând că...

90 de minute pe Santiago Bernabeu sunt foarte lungi: Real Madrid-Bayern Munchen 2-1

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri...

Infografic FES România: Evoluția încrederii românilor în Uniunea Europeană, în contextul alegerilor europarlamentare

Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, a publicat un infografic cu privire la încrederea românilor în Uniunea Europeană cu ocazia Zilei Europei, înainte de...
Ultima oră
Pe aceeași temă