11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialDonald Trump a discutat cu liderii Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite,...

Donald Trump a discutat cu liderii Arabiei Saudite şi Emiratelor Arabe Unite, în cadrul unor convorbiri telefonice

Președintele american Donald Trump a purtat discuții telefonice cu omologii săi din Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, potrivit publicației online Haaretz, citat de Mediafax.

Potrivit Casei Albe, conversaţia lui Donald Trump cu regele saudit Salman s-ar fi concentrat pe situaţia din Siria şi Yemen, aceştia căzând de acord asupra cooperării creării „zonelor sigure” pentru refugiaţii sirieni şi yemeniţi, o idee vehiculată de preşedintele american încă din timpul campaniei electorale, dar care a întâmpinat opoziţia Pentagonului, în momentul în care a fost propusă de Administraţia Barack Obama.

Cei doi lideri au căzut de acord asupra importanţei aplicării programului nuclear iranian şi asigurării că Iranul se va supune angajamentelor sale. Anterior, Trump a promis că va anula acordul cu Iranul după punerea sa în funcţie, însă conversaţia cu regele saudit a sugerat o abordare mai nuanţată a preşedintelui american.

Casa Albă a comunicat că cei doi lideri au discutat de asemenea despre importanţa „adresării activităţilor destabilizatoare ale Iranului în regiune”. În final, aceştia au discutat despre invitaţia regelui Salman adusă lui Trump de a coopera în lupta împotriva terorismului şi creării unui nou viitor.

La scurt timp după conversaţia cu regele saudit, Trump a avut de asemenea o convorbire telefonică cu prinţul încoronat din Abu Dhabi, şeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan. Casa Albă a comunicat că discuţia celor doi s-a rezumat la crearea zonelor sigure pentru refugiaţi, prinţul Emiratelor Arabe Unite susţinând iniţiativa preşedintelui american.

Potrivit agenţiei de ştiri Bloomberg, companii ce aparţin familiei Trump au interese de afaceri în Arabia Saudită şi în Emiratele Arabe Unite, ambele state cu o populaţie majoritară musulmană nefiind însă incluse pe lista ţărilor ai căror cetăţeni au interdicţie de a intra în SUA.

Cele mai citite

Coaliția ar fi decis să meargă cu candidați separați pentru Primăria Capitalei

Coaliţia PSD - PNL a decis să meargă cu candidaturi separate la funcţia de primar general al Capitalei, respectiv Gabriela Firea (PSD) şi Sebastian...

Deficitul bugetar al României, conform Eurostat, a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează Drulă

Deficitul bugetar real al României în anul 2023 a fost 6,6 la sută din PIB, avertizează deputatul Cătălin Drulă, președintele USR. Liderul USR precizează că...

Seturi de mese si scaune pentru dining – cum alegi ceva potrivit pentru sufrageria ta

Seturile de mese și scaune sunt ideale pentru a fi poziționate într-un spațiu mare. Acestea sunt mari ca și volum și este nevoie de...
Ultima oră
Pe aceeași temă