11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialDonald Trump și Jeb Bush, schimb de replici DUR, pe tema atacurilor...

Donald Trump și Jeb Bush, schimb de replici DUR, pe tema atacurilor de la 11 septembrie

Candidatul republican Jeb Bush și rivalul său Donald Trump, au avut un schimb dur de replici, după ce Trump a afirmat că fratele său, George W. Bush, poartă o parte din vina pentru atacurile de la 11 septembrie 2001, relatează Reuters, citată de Agerpres. 

‘Fratele meu a răspuns unei crize și a făcut-o așa cum ați spera să o facă un președinte’, a declarat Bush la emisiunea ‘State of the Union’ de pe CNN.

‘Marea majoritate a americanilor crede asta. Și nu știu de ce tot aduce asta în discuție’, a adăugat el.

Bush a spus că comentariile lui Trump asupra atacurilor de la 11 septembrie îi pun credibilitatea sub semnul întrebării. Fostul guvernator de Florida a atacat lipsa de experiență a lui Trump în materie de politică externă și a spus că se raportează la chestiunile internaționale cum o făcea în cadrul show-ului de televiziune pe care îl prezenta.

‘În ceea ce privește spectrul politicii externe, dl Donald Trump vorbește ca și cum ar fi încă la ‘The Apprentice”, a spus Bush la CNN.

‘Să afirmi — în ceea ce privește Siria — că Statul Islamic ar trebui să-l înlăture pe președintele sirian Bashar al-Assad, iar apoi Rusia să elimine gruparea SI, înseamnă să te raportezi la asta ca și cum ar fi un joc de societate și nu o abordare serioasă’, a spus el.

Donald Trump a revenit și el asupra subiectului la emisiunea ‘Fox News Sunday’, comentând afirmația lui Jeb Bush conform căreia fratele său ‘ne-a ținut în siguranță’.

‘Jeb a spus ‘am fost în siguranță cu fratele meu’. Dar World Trade Center s-a prăbușit. Nu îl acuz pe George Bush, dar nu vreau ca Jeb Bush să spună ‘fratele meu ne-a ținut în siguranță’, pentru că 11 septembrie a fost una dintre cele mai rele zile din istoria acestei țări’, a afirmat Trump.

Jeb Bush a apărat acțiunile fratelui său după atacurile de la 11 septembrie, dar campania sa a păstrat distanța față de președintele nepopular legat iremediabil de războiul din Irak.

El a luat în batjocură comentariile lui Trump și le-a comparat cu o eventuală învinuire a lui Franklin D. Roosevelt pentru atacul de la Pearl Harbor din cel de Al Doilea Război Mondial.

‘Săptămâna viitoare, probabil dl Trump va spune că FDR era în zonă când Japonia a atacat Pearl Harbor. Ceea ce faci după aceea contează. Acesta este un semn de leadership’, a afirmat fostul guvernator de Florida.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă