9.5 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialDouă zile de festivități se organizează în SUA, cu prilejul învestirii noului...

Două zile de festivități se organizează în SUA, cu prilejul învestirii noului președinte, Donald Trump

Festivitățile care marchează învestirea celui de-al 45-lea președinte american, Donald Trump, încep joi, 19 ianuarie și vor avea punctul culminant vineri, 20 ianuarie, informează ziarul New York Times.

Seria evenimentelor începe joi la ora României 22.00, când Donald Trump va depune, conform tradiției, o coroană de flori la cimitirul Arlington, în memoria militarilor care au murit în războaie.

O oră mai târziu este programat un spectacol intitulat "Make America Great Again", urmând sloganul de campanie al lui Trump. Președintele ales va ține un scurt discurs în cadrul unui concert ce va avea loc la Lincoln Memorial. Spectacolul va fi transmis în direct de televiziunile americane, iar printre artiștii care vor apărea pe scenă se numără Toby Keith și 3 Doors Down.

O cină festivă este programată la 02:30, ora României. Președintele ales Donald Trump, vicepreședintele Mike Pence și familiile lor vor participa la dineu și le vor mulțumi donatorilor care au finanțat campania electorală.

Ziua de vineri, 20 ianuarie, începe cu un mic dejun la casa de oaspeți a președintelui, unde familia Trump își invită câțiva apropiați. La 15:30, ora României, Trump ia parte la un serviciu religios privat la biserica episcopală St. John, aflată în apropierea casei de oaspeți.

O oră mai târziu, președintele ales și președintele în exercițiu, împreună cu soțiile lor, se întâlnesc la Casa Albă, de unde vor parcurge împreună traseul către Capitoliu.

Ceremonia de învestire începe la 19:30, ora României. Vor lua cuvântul lideri religioși apropiați de Trump și senatorul de Missouri, Roy Blunt, care este și președintele comitetului pentru învestire. Discursurile vor fi urmate de recitaluri muzicale.

Depunerea jurământului și discursul inaugural au loc după aproximativ jumătate de oră. Trump va fi învestit de președintele Curții Supreme de Justiție a Statelor Unite, John G. Roberts. La ceremonie vor fi folosite două Biblii: cea a lui Abraham Lincoln și cea pe care Trump o are încă din copilărie.

Odată ce Trump devine președinte în exercițiu, Barack și Michelle Obama își iau rămas bun și părăsesc locul unde a avut loc învestirea. Pentru noul președinte urmează un prânz la care sunt invitați membrii administrației sale, precum și prieteni apropiați, apoi trecerea în revistă a forțelor armate, care va avea loc la Capitoliu.

Donald Trump și Mike Pence vor lua parte apoi la parada inaugurală de pe celebra Pennsylvania Avenue. Festivitățile din ziua învestirii se încheie cu balul inaugural, programat să înceapă la 04:00, ora României.

Potrivit New York Times, vor fi, de fapt, două baluri inaugurale ce vor avea loc la etaje diferite ale centrului Walter E. Washington. În paralel se va desfășura un bal dedicat membrilor forțelor armate. Trump va veni la fiecare dintre cele trei petreceri și va susține, de fiecare dată, un discurs.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Motivul pentru care un pacient stă neoperat de 10 zile la Spitalul Județean de Urgență Slobozia

Un pacient internat la Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă de 10 zile să fie operat după ce și-a rupt piciorul în urma unei...

Pe eJobs sunt afișate salariile pentru pozițiile care se scot în piață la angajare

Uniunea Europeană a decis, recent, termenul limită până la care angajatorii vor fi obligaţi să publice salariile pentru toate poziţiile pe care le scot...

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...
Ultima oră
Pe aceeași temă