15.4 C
București
duminică, 12 mai 2024
AcasăSpecialDuma de Stat a adoptat un proiect de lege privind stocarea datelor...

Duma de Stat a adoptat un proiect de lege privind stocarea datelor personale ale ruşilor

Kremlinul susţine că legea vizează protecţia datelor personale, însă unii critici se tem că actul normativ are, de fapt, scopul să reducă la tăcere reţele de socializare ca Twitter sau Facebook şi că Guvernul rus urmează să caute să obţină un acces mai important la datele utilizatorilor. Reţelele de socializare au fost utilizate pe larg de către protestatari în cursul unor mitinguri fără precedent, după revenirea preşedintelui Vladimir Putin la putere în 2012.

Unii analişti afirmă că există temeri potrivit cărora Rusia ar putea crea o versiune închisă şi cenzurată a Internetului pe teritoriul rusesc, relatează BBC News online, potrivit Mediafax.

Pentru a deveni lege, proiectul este necesar să fie adoptat şi de către Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului, şi să fie promulgat de către Putin. În acest caz, noile reguli vor intra în vigoare din septembrie 2016, dar textul va oferi Guvernului baza legală să închidă site-urile neobediente.

"Scopul acestei legi este să creeze (alt) pretext semilegal pentru a închide Facebook, Twitter, YouTube şi toate celelalte servicii", a declarat Anton Nosik, expert şi blogger, pentru agenţia Reuters. "Scopul final este să închidă gurile, să aplice cenzura şi să conducă la o situaţie în care afacerile în domeniul Internetului nu vor mai putea să existe şi funcţioneze în mod normal", a adăugat el.

La introducerea proiectului în Legislativ, iniţiatorul acestuia, parlamentarul Vadim Dengin, a declarat că "cei mai mulţi ruşi nu vor ca datele lor să plece din Rusia în Statele Unite, unde pot fi piratate şi date infractorilor". "Vieţile noastre întregi sunt stocate acolo", a subliniat el, adăugând că este necesar ca firmele să construiască baze de date în Rusia.

Cele mai citite

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...

Donald Tusk vrea să consolideze granița Poloniei cu Belarusul

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat, astăzi, că Varșovia începe lucrările pentru consolidarea întregii granițe estice, deoarece țara se confruntă cu ceea ce el...

FCSB a primit medaliile și trofeul de campioană a României la fotbal. Gigi Becali preocupat de parcursul echipei în cupele europene

Finanţatorul echipei de fotbal FCSB, Gigi Becali, a afirmat, sâmbătă, după partida cu CFR Cluj, pierdută cu scorul de 0-1, la finalul căruia jucătorii...
Ultima oră
Pe aceeași temă