12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialDupă intervenţia prinţului Charles, BBC a anulat difuzarea unui documentar controversat

După intervenţia prinţului Charles, BBC a anulat difuzarea unui documentar controversat

După intervenţia unor avocaţi ai prinţului Charles, postul britanic BBC a anulat difuzarea unui documentar controversat despre familia regală britanică. cu câteva zile înainte de premiera anunţată pentru 4 ianuarie. Producţia, realizată în două părţi, nu a beneficiat de cooperarea familiei regale, iar şefii BBC au decis să retragă filmul din program în urma unor intervenţii din partea unor "avocaţi despre care se ştie că reprezintă interesele legale ale unor membri marcanţi ai familiei regale, inclusiv Prinţul de Wales şi Ducesa de Cornwall, potrivit Radiotimes.com.

Un purtător de cuvânt al BBC a insistat că difuzarea documentarului a fost doar amânată din cauza unor probleme nerezolvate. "BBC amână difuzarea documentarului «Reinventing the Royals» până mai târziu anul viitor, pentru rezolvarea unor probleme, inclusiv dreptul de utilizare a unor imagini de arhivă", a spus reprezentantul radiodifuzorului public britanic.

Documentarul "Reinventing the Royals", care trebuia să fie difuzat în Marea Britanie pe 4 ianuarie 2015, sugerează că unii membri ai familiei regale au angajat specialişti în comunicare şi relaţii publice pentru a-şi îmbunătăţi imaginea publică în urma decesului prinţesei Diana, care a murit într-un accident de maşină, în Paris, în 1997, mai scrie Mediafax.

Cele mai citite

NAMI Beach Club & More – o experiență exclusivă de vară, oferită de Radisson Blu Hotel Bucharest, în inima orașului – se va deschide...

Legendara piscină de la Radisson Blu Hotel Bucharest devine NAMI Beach Club & More, o nouă destinație de vară, care urmează să își deschidă...

PSD Livrează: Pensiile înainte de Paște în 2024

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a decis ca, în 2024, cu ocazia Paștelui Ortodox, pensiile pentru cei aproximativ 5 milioane de pensionari din România...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...
Ultima oră
Pe aceeași temă