15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialEconomia SUA s-a contractat cu 0,7%

Economia SUA s-a contractat cu 0,7%

Economia Statelor Unite s-a contractat cu 0,7% în primul trimestru, potrivit datelor oficiale revizuite în sens negativ de la o creştere de 0,2% anticipată iniţial, relatează MarketWatch, conform Mediafax.

Revizuirea a fost determinată de creşterea sub aşteptări a stocurilor, în timp ce exporturile nete au fost sub nivelul raportat anterior.

Analiştii anticipau că economia americană se va contracta cu 1%. Cu toate astea, creşterea cheltuielilor de consum, care reprezintă principalul motor de creştere al economiei americane, a rămas neschimbată, la 1,8%.

Valoarea stocurilor a crescut cu 95 de miliarde de dolari, în loc de 110,3 miliarde de dolari.

Exporturile au scăzut peste aşteptări, cu 7,6%, în timp ce avansul importurilor a fost revizuit puternic, de la 1,8% la 5,6%.

Analiştii anticipează că economia SUA îşi va reveni în trimestrul al doilea, după problemele provocate economiei de vremea nefavorabilă în primele trei luni ale anului, majoritatea estimând un avans al PIB de circa 3%. O evoluţie similară a avut loc în 2014.

Cele mai citite

Viktor Orban anunță că 2024 va fi anul înlocuirii hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă,...

Sărbătoare în inima Bărăganului! Unirea Slobozia, prima promovată în Liga 1

Unirea Slobozia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii a 2-a, și...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...
Ultima oră
Pe aceeași temă