12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialEgiptul, acuzat că a făcute arestări masive pentru a împiedica protestele de...

Egiptul, acuzat că a făcute arestări masive pentru a împiedica protestele de stradă

Organizaţia Amnesty International a acuzat marţi Egiptul că a recurs la ‘arestări masive de o eficacitate redutabilă’ pentru a împiedica cu o zi în urmă o manifestaţie împotriva regimului condus de preşedintele Abdel Fattah al-Sissi, convocată în urma apelului unor mişcări laice şi de stânga, transmite AFP, citată de Agerpres

Sfidând interdicţia de a manifesta fără autorizaţie, circa 50 de persoane s-au adunat luni într-o piaţă din centrul capitalei Cairo scandând slogane ostile guvernului, protest dispersat de forţele de ordine.

Conform Amnesty International, poliţia a arestat luni şi în zilele precedente la Cairo şi Alexandria sute de persoane care au lansat mai ales pe reţelele de socializare apeluri la proteste. De asemenea, un dispozitiv numeros al forţelor de ordine a fost mobilizat pentru a împiedica orice adunare la Cairo, notează ONG-ul, precizând că numai luni au fost operate cel puţin 238 de arestări, printre cei reţinuţi regăsindu-se şi străini, activişti şi jurnalişti, iar în zilele anterioare ar mai fi fost arestate peste 90 de persoane. 

Conform unui corespondent al AFP, zeci de persone, printre care se numără şi şase jurnalişti reţinuţi pentru a li se verifica acreditările, au fost eliberate apoi la scurt timp. Alţi ziarişti, tot de la AFP, au remarcat faptul că marţi la prânz numeroase familii se aflau încă la sediile comisariatelor de poliţie pentru a afla veşti despre rudele sau prietenii arestaţi. Cât despre acuzaţiile formulate de autorităţi împotriva celor reţinuţi, ele invocă de obicei acţiuni ‘teroriste’. 

‘Autorităţile egiptene par să fi orchestrat o campanie severă şi extrem de eficientă pentru a opri aceste manifestaţii chiar înainte ca ele să înceapă’, menţionează Amnesty International. ‘Arestările în masă, străzile blocate, desfăşurarea masivă a forţelor de securitate au făcut imposibilă orice manifestaţie paşnică’, sintetizează acest ONG. 

După ce generalul al-Sissi a preluat puterea cu ajutorul armatei pe 3 iulie 2013, destituindu-l pe islamistul Mohamed Morsi, organizaţiile de apărare a drepturilor omului au atras atenţia asupra unor evenimente grave cum ar fi reprimarea violentă a oricărei tentative de opoziţie, arestările arbitrare, condamnările la moarte în procese colective, dispariţiile şi actelor de tortură.

Cele mai citite

Cum se va desfășura prima competiție de frumusețe pentru AI din lume

Cu un singur click, lumea reală și cea virtuală se întâlnesc într-o competiție revoluționară de frumusețe. Primul concurs de frumusețe artificială din lume și-a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă