15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialCei patru bărbaţi reţinuţi în cazul camionului cu 71 de cadavre compar...

Cei patru bărbaţi reţinuţi în cazul camionului cu 71 de cadavre compar în faţa justiţiei ungare

După descoperirea camionului în care se aflau cadavrele a 71 de imigranţi, autorităţile ungare şi austriece au lansat o anchetă comună, iar Budapesta a reţinut vineri trei cetăţeni bulgari – proprietarul camionului, care este de origine libaneză, şi cei doi şoferi – precum şi un cetăţean afgan.

Bărbaţii reţinuţi sunt suspectaţi că fac parte "dintr-o reţea bulgaro-ungară de trafic de persoane", potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei austriece, Hans Peter Doskozil.

O audiere este prevăzută sâmbătă la prânz în Ungaria, pentru a decide dacă cei patru bărbaţi vor fi plasaţi în arest preventiv.

Austria a anunţat deja că va cere extrădarea acestora. Cei 71 de imigranţi erau probabil refugiaţi de origine siriană, a anunţat vineri poliţia austriacă.

Printre cele 71 de persoane se aflau 59 de bărbaţi, opt femei şi patru copii, între care o fetiţă în vârstă de unul sau doi ani şi trei băieţi de 8, 9 şi 10 ani, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei austriece, într-o conferinţă de presă, vineri dimineaţă, informează Mediafax.

Forţele de ordine au precizat că momentul şi cauza exactă a decesului nu au fost încă stabilite, dar cel mai probabil refugiaţii au murit asfixiaţi.

Cancelarul austriac, Werner Fayman, a discutat la telefon cu preşedintele francez, Francois Hollande. Potrivit preşedinţiei franceze, cei doi oficiali "şi-au exprimat determinarea de a lupta cu fermitate împotriva filierelor de traficanţi de persoane şi de a asigura frontierele externe ale Europei".

De asemenea, ei "au făcut apel la aplicarea imediată a deciziilor luate de Consiliul European", precum deschiderea unor centre de primire în Italia şi Grecia şi repartizarea echitabilă a solicitanţilor de azil între statele membre UE. Cei doi lideri au apreciat că în final este necesar un "sistem european unificat de azil şi o politică migratorie comună".

La rândul său, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a apreciat că sunt necesare mai multe eforturi pentru soluţionarea crizei imigranţilor din Mediterana şi Europa. El a anunţat o reuniune pe această temă cu ocazia Adunării Generale a ONU de la sfârşitul lui septembrie.

Cele mai citite

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Un bărbat a fost arestat după ce a amenințat că se aruncă în aer la consulatul Iranului la Paris

Poliția franceză a arestat un bărbat care a amenințat că se va arunca în aer la consulatul Iranului din Paris, dar la percheziție s-a...
Ultima oră
Pe aceeași temă