9.8 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialErdogan somează SUA să-l extrădeze pe Gulen

Erdogan somează SUA să-l extrădeze pe Gulen

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a dat un “ultimatum” Statelor Unite ale Americii, solicitând extrădarea clericului Fethullah Gulen, pe care-l consideră vinovat pentru tentativa de lovitură de stat de la 15 iulie, conform postului CNN, preluat de Agerpres.

Erdogan a declarat că Statele Unite trebuie să aleagă între relaţia cu Turcia şi cea cu Fethullah Gulen, un fost aliat al lui Erdogan care s-a autoexilat în Pennsylvania de zeci de ani, informează agenţia turcă de ştiri Anadolu.

Turcia a cerut extrădarea acestuia, în timp ce Gulen a negat implicarea sa în tentativa de lovitură de stat.

În timp ce relaţiile cu Washingtonul par să se răcească, liderul turc a vizitat săptămâna aceasta Moscova, unde s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin, eveniment ce are rolul de a pune capăt unei perioade tensiontate după ce Turcia a doborât un avion rus în apropiere de graniţa cu Siria, în noiembrie 2015.

“Mai devreme sau mai târziu SUA va lua o decizie. Ori Turcia, ori Gullen”, a declarat Erdogan.

Turcia îi consideră pe Gullen şi pe susţinătorii săi terorişti. Săptămâna trecută, în cadrul unei întruniri, acesta i-a comparat pe complotiştii tentativei de lovitură de stat cu nişte “terorişti ce purtau uniforme militare”.

În timpul aceleiaşi întruniri, Erdogan a declarat că evocă o posibilă reintroducere a pedepsei cu moartea în ţara sa dacă poporul doreşte acest lucru. O asemenea acţiune ar încheia tratativele de negociere ale Turciei de aderare la Uniunea Europeană.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă