16.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialGermania va crea o nouă autoritate, pentru testarea emisiilor, după scandalul Volkswagen

Germania va crea o nouă autoritate, pentru testarea emisiilor, după scandalul Volkswagen

Germania va înfiinţa o autoritate care se va ocupa cu testarea emisiilor maşinilor, pentru a reda încrederea consumatorilor după ce scandalul emisiilor Volkswagen a dezvăluit o problemă cu poluarea la nivelul industriei, informează Reuters, citat de Mediafax.

Potrivit Ministerului Transporturilor, noua instituţie va implica organizaţii ale consumatorilor, guverne locale şi grupuri de mediu, dar şi reprezentanţi ai industriei auto şi ministere, pentru a asigura o mai mare transparenţă a testării vehiculelor. Cu toate acestea, autoritatea pentru vehicule KBA, care raportează Ministerului Transporturilor şi supraveghează, în prezent, testările autovehiculelor, va rămâne responsabilă pentru acordarea licenţelor noilor modele.

Ministerul a transmis că noua instituţie va testa aproape 70 de modele de maşini pe an folosind scenarii realiste de condus, în loc să se bazeze doar pe condiţii de laborator, iar rezultatele emisiilor şi consumului de carburant vor fi făcute publice pentru a permite cumpărătorilor de maşini să realizeze comparaţii mai bune.

Cele mai citite

Importanța recenziilor online și a prezenței digitale pentru spălătoria ta auto

sursa foto: shutterstock.com În era digitală, succesul unei spălătorii auto poate depinde în mare măsură de recenziile online și de vizibilitatea sa în mediul digital. Află cum...

EPPO anchetează achiziția de vaccinuri, Comisia Europeană îi reduce bugetul cu 5 milioane de euro. Parchetul European vrea să rezolve amiabil disputa cu Comisia...

Conducerea Parchetului European, condus de Laura Codruța Kövesi, caută să convingă "amiabil" Comisia Europeană să revină asupra deciziei de a reduce finanțarea EPPO cu...

COTAR cere eliminarea amendamentelor pentru coplată din Legea RCA

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) cere eliminarea amendamentelor pentru coplată din Legea RCA şi demiterea vicepreşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF),...
Ultima oră
Pe aceeași temă