12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO. Eroare sau strategie? Torpilele NUCLEARE rusești au fost DECONSPIRATE într-o emisiune...

VIDEO. Eroare sau strategie? Torpilele NUCLEARE rusești au fost DECONSPIRATE într-o emisiune de televiziune

Un nou program militar al Rusiei, cu caracter secret, a fost deconspirat într-o emisiune a unui post de televiziune.

Denumirea rusească a acestui program, tradusă în limba engleză, este „Ocean Multipurpose System Status-6”.

Conform publicației britanice Daily Mirror, o televiziune de stat din Rusia a prezentat imagini de la o întâlnire a președintelui Putin cu mai mulți responsabili militari. Întâlnirea s-a ținut la Soci, la data de 10 noiembrie 2015. Principala temă a conferinței a fost modul în care Rusia poate depăși sistemul antirachetă al NATO.

Citește și:  O replică la scutul ANTIBALISTIC american. RUSIA face SCUT AERIAN deasupra Mării Negre

Obiectivul camerei video s-a oprit, la un moment dat, asupra unor planuri aflate pe masa unui general. În imagine se văd două torpile, plus o a treia, în secțiune, urmată de o schemă privind amplasarea torpilelor la bordul unui vehicul tip dronă submarină (fără echipaj uman).

Planul torpilelor poartă antetul “ȚKB MT Rubin”, acesta fiind biroul care proiectează submarinele din dotarea actuală a Rusiei.

Planul pare să fie în fața generalului – colonel (cu trei stele) Andrei Kartapolov, care este șeful Direcției Operații din Statul Major General al armatei ruse.

Pe hârtie se poate citi scopul acestor noi arme: “Distrugerea componentelor importante ale economiei adversarului din zona de coastă și producerea de pagube irecuperabile asupra teritoriului țării, prin crearea unor zone extinse de contaminare radioactivă, care să le facă improprii pentru activități militare, economice sau de altă natură, pentru o lungă perioadă de timp”.

Un detaliu remarcat de jurnaliștii Daily Mirror, este că, deși alte imagini de la conferință au fost blurate, imaginea torpilelor nucleare a fost difuzată explicit.

Citește și: FOTO. Armata a lansat prima DRONĂ subacvatică de construcţie românească

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă