13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialAlegeri europarlamentare 2014: PPE obține 212 mandate, socialiştii 185, iar eurofobii aproape...

Alegeri europarlamentare 2014: PPE obține 212 mandate, socialiştii 185, iar eurofobii aproape 140 – estimare PE

Conservatorii din cadrul Partidului Popular European (PPE) se clasează pe primul loc după alegerile europene, duminică, cu 212 mandate în viitorul Parlament European (PE), fiind urmaţi de socialişti (185), iar eurofobii ar putea obţine în total 140, potrivit unei noi estimări a PE, relatează Mediafax.

Candidatul conservatorilor europeni la preşedinţia Comisiei Europene (CE), luxemburghezul Jean-Claude Juncker, a revendicat duminică victoria taberei sale în alegerile europene, pe contul de Twitter.

Liberalii ar urma să rămână al treilea grup, cu 71 de eurodeputaţi, urmaţi de Verzi (55), potrivit acestei proiecţii realizate de către Institutul TNS pe baza sondajelor efectuate la ieşirea de la urne în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene (UE).

Aceste patru grupuri proeuropene pierd toate mandate. Ele ar însuma 523 de eurodeputaţi, faţă de 612 în Parlamentul în exerciţiu. PPE pierde 63, socialiştii zece, liberalii 14, iar Verzii trei.

Stânga radicală ar obţine zece în plus, de la 35 la 45.

Eurofobii nu constituie un bloc omogen.

Grupul eurofobilor din jurul partidului UKIP al britanicului Nigel Farage este creditat cu 36 de mandate (-4).

Urmează "neînscrişii" în Parlamentul în exerciţii, ca Frontul Naţional Francez, FPÖ austriac sau PVV olandez, care aveau deja eurodeputaţi şi care ar putea să formeze un grup de extremă dreapta, având nevoie de cel puţin 25 de deputaţi din şapte ţări.

Acest bloc reprezintă 40 de deputaţii, dintre care peste jumătate provin din FN, în urma triumfului pe care formaţiunea l-a obţinut în alegeri în Franţa.

Parlamentul i-a clasat, de asemenea, într-o rublică intitulată "alţii" pe aleşii al cărui partid nu era reprezentat în Parlamentul în exerciţiu, ca Mişcarea Cinci Stele a lui Beppe Grillo din Italia, partidul antieuro AfD din Germania sau neonaziştii din cadrul formaţiunii Zori Aurii din Grecia. Acest ansamblu eteroclit ar deţine 67 de mandate.

Grupul conservatorilor britanici şi polonezi ar obţine 40 de mandate (-2).

Jean-Claude Juncker revendică victoria PPE în alegeri şi preşedinţia CE

Candidatul conservatorilor europeni la preşedinţia Comisiei Europene (CE), luxemburghezul Jean-Claude Juncker, a revendicat duminică victoria taberei sale în alegerile europene, pe contul de Twitter.

"Partidul Popular European (PPE) este pe cale să câştige alegerile europene. Şi revendică, deci, preşedinţia Comisiei Europene", a scris Juncker.

PPE, din care fac parte formaţiuni ca UMP din Franţa, CDU din Germania sau Partidul Popular din Spania, şi-a propus să devanseze cu cel puţin 20 de mandate grupul socialiştilor europeni.

"Tendinţa este foarte pozitivă pentru PPE", a declarat preşedintele partidului, francezul Joseph Daul. PPE a fost primul partid în Parlamentul European în exerciţiu şi-i devansa pe socialişti cu 80 de mandate.

Pentru prima dată, şefii de stat şi de Guvern urmează să ţină cont de rezultatul alegerilor europene în desemnarea viitorului preşedinte CE. Actuala Comisie este prezidată, de zece ani, de către conservatorul portughez José Manuel Barroso.

Candidatul socialiştilor este germanul Martin Schulz.

Cele mai citite

Controverse legate de camere video în sălile de clasă ale școlilor

Reprezentanții profesorilor se opun proiectului prin care Guvernul vrea să impună instalarea camerelor video de supraveghere în sălile de curs ale școlilor. În data de...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...
Ultima oră
Pe aceeași temă