20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialEurofobii UKIP, la al doilea mandat în Parlamentul britanic

Eurofobii UKIP, la al doilea mandat în Parlamentul britanic

Partidul britanic eurofob UKIP a câştigat o victorie promiţătoare în faţa partidului conservator, obținând un al doilea mandat de deputat în Camera Comunelor, cu câteva luni înaintea alegerilor generale din mai, transmite Mediafax, care citează AFP.

Mark Reckless, care a părăsit în septembrie partidul conservator al premierului David Cameron, l-a învins pe candidatul prezentat de fostul său partid cu o diferenţă de aproximativ 3.000 de voturi, în cadrul alegerilor legislative parţiale din Rochester and Strood (sud).

Cu 42 la sută din voturi, el a fost reales deputat în această circumscripţie, de această dată din partea UKIP.
Campania intensă a conservatorilor de a păstra controlul Rochester and Strood nu a reuşit să oprească avansul UKIP, candidatul conservator obţinând doar 35 la sută din voturi.

După anunţarea rezultatelor, Mark Reckless le-a cerut alegătorilor să facă din UKIP un "partid balama" la alegerile generale.

"Indiferent care va fi circumscripţia în care trăiţi, indiferent care este partidul pe care îl susţineţi, reflectaţi la ce înseamnă să ai la Westminster un grup de deputaţi UKIP suficient de mare pentru a menţine echilibrul puterii", a declarat el, conform sursei citate.

Acesta este cel de-al doilea mandat de deputat câştigat de UKIP după triumful lui Douglas Carswell, un alt fost membru al partidului conservator.

Cele mai citite

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă