16.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialEuropa rămâne să facă față crizei refugiaților sirieni . Rușii n-au reușit...

Europa rămâne să facă față crizei refugiaților sirieni . Rușii n-au reușit să-l impună pe înlocuitorul lui Assad

Rusia, Iranul și Turcia nu au obținut la Astana, Kazakhstan, mai mult decât o încetare a ostilităților dintre regimul Assad și rebelii sirieni, exceptând luptătorii străini. În aceste condiții, criza refugiaților sirieni nu are șanse să se încheie prea curând.

Cele trei puteri implicate în conflictul sirian au reușit să convină asupra unui mecanism de monitorizare a încetării ostilităților, orice ar însemna aceasta, având în vedere că nici actualul acord de încetare a focului nu a fost respectat. 

ONU cere încă 4,6 miliarde de dolari pentru refugiații sirieni

Negocierile dintre delegația rebelilor sirieni și reprezentanții regimului Assad, prezenți la Astana, au reafirmat necesitatea impunerii încetării focului (a ostilităților, după cum a dorit Damascul să fie stipulat) și găsirea unei „soluții politice”. Adică nimic nou. Faptul că cele trei țări – Turcia, Rusia, Iran – s-au angajat să monitorizeze încetarea focului nu ajută negocierile. Iranul nu are de gând să-și retragă milițiile șiite, inclusiv brigăzile Hezbollah finanțate de Teheran, în cadrul înțelegerii că „toate forțele străine trebuie să părăsească Siria”. Rebelii sirieni refuză orice soluție ce implică rămânerea la putere a regimului Assad, chiar și pe termen scurt de tranziție. Vladimir Putin l-a adus la negocieri pe generalul Manaf Tlass, pe care l-a ales ca posibil înlocuitor al lui Bashar al-Assad. Opoziția siriană consideră că aceasta este „o glumă”. Manaf, 53 de ani, este fiul generalului Mustafa Tlass, ambii în cercul apropiat clanului Assad. Manaf, numit comandant al Brigăzii 104 a Gărzii Republicane, a dezertat în 2012, găsind refugiu într-o țară din Golf. 

Imediat ce s-a conturat că negocierile de la Astana nu au rezultate importante, ONU a făcut apel pentru încă 4,63 miliarde de dolari, pentru a ajuta refugiații aflați în țările vecine Siriei. Această sumă este adițională celor 3,4 miliarde de dolari, bani alocați pentru necesitățile a 13,5 milioane de sirieni. „În situația în care conflictul nu se rezolvă, fondurile pentru refugiații sirieni sunt insuficiente, iar criza umanitară rămâne cea mai rea din istoria modernă”, se arată în comunicat.  

Mii de copii în închisorile Securității

Michel Kilo este un scriitor sirian și activist pentru drepturile omului, considerat un gânditor al revoluției. El a fost închis de două ori în anii precedenți revoluției, pentru gândirea sa liberală.

În închisoare, Michel Kilo a reușit să se împrietenească oarecum cu unul dintre gardieni. Într-o zi, l-a scos din celulă la ora 3 dimineața. Nimeni pe holul lung al închisorii. L-a dus la o celulă, vreo 40 de metri mai departe de a lui. „E aici un copil, un băiețel de cinci ani. Mă tot roagă să-i spun o poveste, că a auzit el cuvântul ăsta și vrea să știe ce este o poveste. Să-i spui tu, că ești intelectual”, i-a zis gardianul. Era foarte ciudat ce-i cerea gardianul, dar Kilo nu era în măsură să ceară detalii sau să refuze. A intrat în celulă. O femeie tânără, de vreo 27 de ani, s-a urcat imediat în pat, terifiată, și s-a înghesuit într-un colț. Kilo știa de ce tânăra are această frică. Fusese violată, ca toate femeile aflate în pușcăriile lui Assad. Kilo a încercat s-o liniștească, venise doar să-i spună băiețelului ei o poveste, cam ce povești preferă el? Femeia n-a știut să-i răspundă. Situația era oricum extrem de neobișnuită. 

Kilo a început o poveste pe care i-o spunea fetiței lui. „A fost odată o pasăre…” Copilul l-a privit cu ochii măriți. „Ce este o pasăre?”. Kilo s-a blocat. Și-a dat seama că acel copil stătuse în închisoare foarte mult timp. Cum să-i descrie o pasăre? Nu avea nimic să-i deseneze. A continuat povestea. „Într-o zi, obosită de atâta zburat, s-a așezat pe un copac…” Copilul venise mai aproape și-l privea cu aceeași ochi mari. „Ce este un copac?” Michel Kilo s-a oprit îngrozit. Nu putea spune povești unui copil de cinci ani! Un copil care nu știa ce este o pasăre, un copac, un șoarece, un fluture, vântul, râul, mingea… toate celelalte elemente ale poveștii. Erau cuvinte fără conținut pentru el. Și abia atunci a observat paloarea feței. Copilul nu văzuse nici soarele. Michel Kilo a început să-i murmure, printre lacrimi, un cântecel: „Mama vine acum”. Copilul a zâmbit fericit. Știa ce este „mama”! Kilo a bătut în ușă, strigând: „Scoate-mă de aici, am nevoie de aer. Mă sufoc.” Gardianul l-a scos. „I-ai spus povestea?”. „Nu. Nu am știut cum”, i-a răspuns Kilo. „Nici eu. Dar am crezut că tu o să poți. Că ești intelectual.” Gardianul i-a spus că femeia nu avea nicio vină. Nu făcuse nimic. Tatăl ei era căutat, pentru că era bănuit că face parte din organizația Frații Musulmani. Aflând că e căutat, a fugit în Iordania, iar poliția militară au arestat-o pe fata lui, ca să-l determine să se predea. Gardianul i-a spus că femeia era însărcinată când au arestat-o și a născut în închisoare. Și că nu părăsiseră celula aia, iluminată artificial, nici ea, nici copilul. Așa i-a spus gardianul. Însă majoritatea femeilor din pușcării rămâneau însărcinate în urma violurilor. După cum se manifestase femeia când intrase în celulă, era posibil ca asta să se fi întâmplat și cu ea. El a fost eliberat după ce a ispășit pedeapsa de trei ani, dar femeia a rămas acolo împreună cu băiețelul ei. „Asta e Siria lui Assad”, a subliniat Kilo. „Astea sunt suferințele oamenilor.” 

Povestea copilului născut în închisoare, fără ca mama lui să aibă vreo vină, „povestea Siriei lui Assad”, este motivul care, multiplicat la scară națională, împiedică poporul sirian să accepte orice negociere ce presupune rămânerea la putere a regimului dictatorial al lui Bashar al-Assad. 

În fotografie este alt copil care nu a cunoscut altceva decât închisoarea. Omar Mohammed Salama a fost ridicat împreună cu mama sa, pe când avea trei luni. A fost eliberat după doi ani, la insistențele organizațiilor pentru drepturile omului. Mii de copii, de diferite vârste, se află încă în închisorile regimului.

Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Preţurile la electricitate şi gaze în UE au scăzut în 2023, după explozia din 2022 (Eurostat)

Facturile la electricitate şi gaze ale consumatorilor europeni au scăzut în a doua jumătate a anului trecut, după creşterea care a început după războiul...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...
Ultima oră
Pe aceeași temă