18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialExpert britanic: Peste 31.000 au aderat la gruparea SI, în mai puţin...

Expert britanic: Peste 31.000 au aderat la gruparea SI, în mai puţin de doi ani

Grupările islamiste din Siria şi Irak au atras, în ultimele 18 luni, peste  31.000 de tineri străini, inclusiv occidentali, potrivit unui fost şef al direcţiei antiteroriste din cadrul Serviciului britanic pentru informaţii externe (MI6), Richard Barret, citat de Agerpres.

În contextul haosului generat de războiul intern din Siria, majoritatea luptătorilor străini au ajuns în rândurile unor grupări precum Statul Islamic (SI), care invocă o interpretare extremă a principiilor islamice pentru a-și justifica atacurile asupra inamicilor și a impune un regim represiv în nord-estul Siriei și în vestul și nordul Irakului.

Potrivit fostului şef al contraspionajului britanic, “statul Islamic a cunoscut succesul dincolo de idealurile altor grupări teroriste care par acum convenționale sau chiar desuete, precum Al-Qaida”.

Barret a precizat că numărul străinilor care s-au alăturat grupării teroriste Stat Islamic în Siria și Irak s-a dublat, deşi au fost depuse eforturi semnificative pentru a împiedica o astfel de situaţie.

Printre altele, Statul Islamic a revendicat atentatele teroriste comise la Paris pe 13 noiembrie și soldate cu 130 de morți și doborârea, pe 31 octombrie, a unui avion de pasageri rus în peninsula egipteană Sinai, incident în care au decedat 224 de persoane. Gruparea jihadistă a promis să comită noi atacuri asupra Occidentului și Rusiei.

Atacurile revendicate de SI au dus la intensificarea loviturilor aeriene ale coaliției internaționale conduse de SUA, la care iau parte inclusiv Marea Britanie și Franța. Rusia, care îl sprijină pe președintele sirian Bashar al-Assad, bombardează în Siria atât pozițiile Statului Islamic, cât și pe cele ale rebelilor sirieni.

În opinia lui Barrett, gruparea Statul Islamic nu poate fi înfrântă doar prin bombardamente aeriene. ‘Trebuie să găsim modalități mai bune de a soluționa problema reprezentată de SI. Aici nu este vorba despre crime și mai mult război, ci despre modul în care trebuie să ne privim reciproc’, a adăugat fostul șef al MI6.

Majoritatea luptătorilor străini care vin în Siria provin din Orientul Mijlociu și Africa, deși militanții jihadiști au atras luptători din 86 de țări, printre care Norvegia și Uzbekistan.

Un număr semnificativ de luptători au venit din Tunisia (6.000), Arabia Saudită (2.500) și fostele republici sovietice, dintre care 2.500 numai din Rusia. Aproximativ 5.000 au venit din state ale Uniunii Europene, dintre care 3.700 din patru țări — Franța, Marea Britanie, Germania și Belgia.

Cele mai citite

O bonă din București a lovit copilul pe care îl avea în grijă. Femeia a fost reținută

Vineri, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 22 Poliție au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele...

Iuliana Beregoi, despre cum reușește să se împartă între viața profesională și cea personală: “Sincer…”

Iuliana Beregoi este recunoscută ca una dintre cele mai apreciate artiste, vloggerițe și actrițe din România și Republica Moldova. La doar 19 ani, tânăra...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...
Ultima oră
Pe aceeași temă