14.7 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialFamiliile celor 149 de morţi în accidentul Germanwings dau în JUDECATĂ compania...

Familiile celor 149 de morţi în accidentul Germanwings dau în JUDECATĂ compania aeriană

Familiile pasagerilor decedaţi într-un avion al companiei aeriene Germanwings, care s-a prăbuşit în munţii Alpi, în Franţa, pregătesc o acţiune în instanţă împotriva companiei Lufthansa în Statele Unite, informează site-ul agenţiei de presă Reuters, citat de Mediafax. 

Reprezentanţii firmei aeriene germane Lufthansa, din care face parte şi compania low-cost Germanwings, au propus familiilor victimelor despăgubiri în valoare de 25.000 de euro pentru fiecare pasager în luna iunie, însă propunerea a fost refuzată de acestea, fiind considerate insuficiente pentru pierderile suferite.

Spre deosebire de legea germană, cea americană prevede o gamă largă de compensaţii oferite victimelor în caz de prejudiciu moral.

“Pregătim o acţiune în instanţă în Statele Unite”, a declarat Elmar Giemulla, avocatul care reprezintă în instanţă câteva familii germane, citată duminică de publicaţia germană Bild am Sonntag.

Reprezentanţii companiei Germanwings au refuzat să comenteze informaţiile respective, precizând doar că aceste compensaţii financiare ar putea creşte la “cel puţin 100.000 de euro” per pasager şi, în unele cazuri, să ajungă chiar la un milion de euro.

“Avem dificultăţi în a găsi cât mai repede posibil o soluţie ca cei apropiaţi victimelor să primească acele compensaţii financiare la care au dreptul”, se precizează într-un comunicat al companiei.

Rudele victimelor au primit deja o sumă de 50.000 alocată de compania aeriană germană după producerea accidentului aviatic, compensaţii oferite în scopul unui ajutor financiar.

Potrivit avocatului Elmar Giemulla, acţiunea în instanţă din Statele Unite împotriva companiei Luthansa are ca scop descoperirea motivelor pentru care conducerea Germanwings l-a păstrat ca angajat pe Andreas Lubitz, copilotul care a prăbuşit avionul în care se aflau 149 de persoane, deşi acesta suferea de depresie.

Conform examinărilor realizate asupra cutiei negre a avionului Airbus A320, accidentul a fost provocat de copilotul care a deturnat avionul din cursa de la Barcelona la Dusseldorf pentru a-l prăbuşi în Alpii francezi, producând moartea tuturor celor 149 de pasageri.

Cele mai citite

Cristi Chivu s-a despărțit de Inter Milano: „Gata, acum mergem înainte”. Ce formație ar urma să antreneze

Fostul internaţional român Cristian Chivu s-a despărțit de Inter Milano, formație la care a antrenat în ultimii șase ani la grupele de juniori, și...

Ciolacu nu se bate cu Ciucă în cărți, dar până-n pensie și-ar putea juca licența

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu, a avut o revelație, realizând că examenul național de bacalaureat absolvit la o...

Fie și un șef ANPC recomandat de Mazăre din beciul domnesc

Ilustrație: Marian Avramescu Chiar în această campanie pentru alegerile locale, în care Partidul Social Democrat (PSD) îl are pus la fiert candidat la Primăria...
Ultima oră
Pe aceeași temă