10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialFederica Mogherini: Contribuţia britanică la securitatea UE este "limitată"; efectele post-Brexit, "minime"

Federica Mogherini: Contribuţia britanică la securitatea UE este “limitată”; efectele post-Brexit, “minime”

Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, Federica Mogherini afirmă că Marea Britanie are în prezent o contribuţie "limitată" la misiunile de securitate ale Uniunii Europene, astfel că efectele vor fi "minime" după Brexit, potrivit Le Figaro.

"Cifrele cu care Marea Britanie contribuie la operaţiunile şi misiunile de apărare şi securitate ale Uniunii Europene nu sunt importante încât să poată fi o problemă pentru UE în viitor", a declarat Federica Mogherini, citată de cotidianul Le Figaro.

"Sigur, contribuţia britanică este importantă, dar limitată", a adăugat Mogherini, subliniind că Marea Britanie contribuie doar "5% la operaţiunile militare UE şi 3% la cele civile".

"Fără îndoială că este vorba de o contribuţie preţioasă, dar şi de o contribuţie fără de care UE va putea continua activităţile în materie de apărare şi securitate", a subliniat Mogherini. "Drept consecinţă, acest factor va avea o valoare minimă în negocierile pe tema Brexit", a insistat Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă