7.4 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialFederica Mogherini, viitorul şef al diplomaţiei UE: Ţările din Europa de Est...

Federica Mogherini, viitorul şef al diplomaţiei UE: Ţările din Europa de Est trebuie să fie asigurate de NATO că le va apăra

Federica Mogherini, viitorul şef al diplomaţiei Uniunii Europene, a declarat, marţi, la audierile din Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European că "ţările din est membre ale Alianţei, toate ţările din Alianţă care au frontieră cu Rusia trebuie să fie sigure că Articolul 5 nu este doar un text, că sunt măsuri care pot fi luate pentru a le fi asigurată securitatea", informează Mediafax.

Articolul 5 al NATO se referă la principiul "apărării colective", care prevede că toţi membrii Alianţei îşi iau angajamentul să intervină pentru a-l sprijini pe unul dintre ei dacă acesta este atacat. Pe fondul acţiunilor Rusiei în Ucraina, NATO urmează să adopte la summitul din Ţara Galilor un "plan de reacţie", astfel încât să permită desfăşurarea "mai multor mii" de soldaţi în Europa de Est.

Întrebată dacă are o poziţie "prorusă sau antirusă", Mogherini a răspuns că "adevărata problemă este cum să susţinem Ucraina acum". Ea a apreciat drept "pozitivă" reuniunea de luni a Grupului de Contact de la Minsk. "Schimbă aceasta situaţia din teren? Nu, iar aceasta este problema", a recunoscut Federica Mogherini.

Federica Mogherini, desemnată sâmbătă de liderii europeni pentru a prelua din 1 noiembrie funcţia de Înalt Reprezentant al UE pentru Politică Externă, a fost audiată în Parlamentul European în calitatea de ministru de Externe al Italiei, ţară care asigură în prezent preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.

 

 

Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă