13.5 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialDisputele privind Marea Chinei de Sud continuă. Filipinele cere Chinei să respecte...

Disputele privind Marea Chinei de Sud continuă. Filipinele cere Chinei să respecte decizia Curții de la Haga

Autoritățile filipineze cer Chinei să respecte decizia Curții Permanente de Arbitraj de la Haga (CPA), privind zonele disputate din Marea Chinei de Sud, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Ministrul de externe al Filipinelor, Perfecto Yasay, va discuta în cursul summitului Asia-Europa (ASEM) care începe vineri în Mongolia despre „necesitatea pentru toate părţile de a respecta recenta decizie a Curţii Permanente de Arbitraj” de la Haga, a declarat diplomaţia filipineză într-un comunicat.

Citește și: China: Decizia Curții de la Haga este o hârtie bună de aruncat la coş. Ce măsuri ar putea lua în Marea Chinei de Sud

Marți, Curtea de la Haga a decis că revendicările Beijingului în Marea Chinei de Sud nu au „fundamente juridice”. Astfel, Filipine a câștigat disputa cu China, însă decizia ar putea exacerba tensiunile deja existente în zonă, transmite AFP, citat de Agerpres. În decizia sa de 479 de pagini, Curtea permanentă de arbitraj a conchis că Beijingul „a încălcat drepturile suverane ale Filipinelor”, că navele chineze au comis „acţiuni ilicite” şi că zonele revendicate de China „sunt incluse” în apele teritoriale filipineze.

„Tribunalul estimează că China a încălcat drepturile suverane ale Filipinelor în zona sa economică exclusivă (…) Anumite zone maritime sunt cuprinse în zona economică exclusivă a Filipinelor, întrucât aceste zone nu se suprapun cu niciun drept al Chinei”, a indicat CPA.

Citește și: Curtea permanentă de arbitraj de la Haga a decis: Beijingul a pierdut disputa cu Manila privind Marea Chinei de Sud

China a reacționat, miercuri, la decizia Curții Permanente de Arbitraj de la Haga (CPA), privind zonele disputate din Marea Chinei de Sud, precizând că este nedreaptă și neagă dreptul şi interesele statului. Astfel, un reprezentant al Ministerului de Externe a susținut că autoritățile de la Beijing au dreptul de a crea o zonă de identificare aeriană în Marea Chinei de Sud, dar această decizie depinde de nivelul ameninţărilor cu care se confruntă.

„China are un astfel de drept. Zona de identificare aeriană nu este o invenţie a Chinei”, a afirmat adjunctul ministrului de externe chinez Liu Zhenmin, într-o conferinţă de presă. „O astfel de zonă a fost stabilită deja în Marea Chinei de Est, dacă se va proceda la fel şi în Marea Chinei de Sud depinde de amploarea ameninţărilor care vor apărea”, a continuat el.

În cererea sa introdusă în 2003, Manila solicita CPA să declare că pretenţiile chineze constituie o încălcare a Convenţiei ONU privind dreptul mării (CNUDM), pe care ambele state au semnat-o. 

Citește și: Marina militară chineză efectuează manevre în Marea Chinei de Sud

 

China a indicat în numeroase rânduri că respectiva instanţă „a fost sesizată în mod unilateral de (precedentul) guvern filipinez şi nu are nicio jurisdicţie” în materie, potrivit aceleiaşi surse. 

 

 

Cele mai citite

Premiul GDS a fost acordat Comunității Declic

Premiul Grupului pentru Dialog Social(GDS) pe anul 2023 a fost decernat marţi Comunităţii Declic, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la sediul GDS,...

Mii de persoane cer demisia la Budapesta premierului Viktor Orban după un caz de corupție

Mii de persoane au manifestat marţi la Budapesta pentru a cere demisia premierului Viktor Orban, după difuzarea unei înregistrări audio care pretinde să dovedească...

Ministrul Finanțelor va prelungi plafonarea RCA până la 30 iunie

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că va prelungi plafonarea tarifelor pentru asigurările RCA (de răspundere civilă auto), plafonare care urma să ia sfârșit...
Ultima oră
Pe aceeași temă