12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialFinancial Times: La Forumul Davos se va vorbi despre ascensiunea Chinei, Brexit...

Financial Times: La Forumul Davos se va vorbi despre ascensiunea Chinei, Brexit și Donald Trump. Beijingul ar putea încerca să preia controlul

Forumul Economic Mondial de la Davos va viza în acest an teme precum vizita președintelui Chinei, Xi Jinping, globalizarea, Brexitul și efectele sale asupra țărilor, dar și noul președinte al SUA, Donald Trump, arată Financial Times citat de Mediafax.

Financial Times anunță că la Forumul Economic Mondial afla în curs la Davos în această săptămână, discuțiile vor fi diferite față de anii trecuți, deoarece evenimente precum Brexitul sau alegerea președintelui SUA sunt exact împotriva a tot ceea ce reprezintă Davos.

“Forumul Economic Mondial aflat în curs la Davos săptămâna aceasta va fi foarte diferit de reuniunile din anii trecuţi. În timp ce titanii din politică, afaceri, economie, tehnologie şi finanţe se vor reuni începând de marţi în staţiunea montană elveţiană, nu mai sunt stăpânii universului în modul în care erau pe vremuri. De data aceasta, participanţii reuniunii de la Davos aproape că privesc din exterior. Evenimentele din ultimele zece luni – în principal decizia Marii Britanii de a ieşi din Uniunea Europeană şi alegerea lui Donald Trump preşedinte al SUA – au mers împotriva a tot ce reprezintă Davos, principalul forum al elitelor mondiale. Cu toate acestea, Davos încă se poate lăuda cu o serie de manevre care pot fi rivalizate cu greu de alte evenimente – interesul fiind anul acesta asupra vizitei istorice a preşedintelui Chinei, Xi Jinping”, explică Financial Times într-un editorial intitulat “De ce Davos 2017 contează: 10 lucruri de urmărit: vizita lui Xi Jinping, enigmele globalizării şi convieţuirea alături de Donald Trump”.

Înscăunarea lui Donald Trump va eclipsa evenimentele de la Davos. Puţini dintre acoliţii lui vor fi prezenţi, cu o excepţie notabilă: Anthony Scaramucci, un personaj rar de tip Davos în echipa lui Trump, care va vorbi despre viitorul SUA.

Globalizarea este un alt subiect despre care se va discuta la Davos. Principalele teme preferate la Davos – globalizarea şi armonia internaţională – au fost rar atât de lipsite de actualitate. Percepţia asupra lumii prezentată de Formul Economic Mondial este supusă atacurilor mai mult ca niciodată, notează FT.

Prezenţa lui Xi Jinping, prima vizită la Davos efectuată de un preşedinte al Chinei, va fi în centrul atenţiei. Beijingul ar putea să preia un avantaj din principa faptului că mulți dintre participanți sunt ocupați cu agenta politică a lui Donald Trump.

La reuniunea de la Davos vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai forţelor de centru-stânga din SUA, inclusiv secretarul de Stat în funcţie, John Kerry. De asemenea, vor fi prezenți și fostul vicepreședinte Al Gore, și actualul vicepreședinte, Joseph Biden,

“Greu de spus cine vor fi mai trişti – democraţii din SUA care îşi încheie mandatele ori simpatizanţii din public…”, subliniază FT.

Cele mai citite

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă