21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialFMI: Grecia este cel mai necooperant stat cu care am lucrat

FMI: Grecia este cel mai necooperant stat cu care am lucrat

Fondul Monetar Internaţional (FMI) consideră că Grecia este cel mai necooperant stat cu care a lucrat în cei 70 de ani de la înfiinţarea instituţiei, relatează Bloomberg, citat de Mediafax.

Inspectorii tehnici ai FMI şi reprezentanţi ai celorlalţi doi mari creditori ai Greciei, respectiv Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană, s-au plâns marţi de lipsa de cooperate din partea autorităţilor elene, potrivit unor surse apropiate discuţiilor. 

Aceştia au acuzat guvernul de la Atena că nu se ţine de cuvânt în privinţa măsurilor agreate la finele lunii februarie, când creditorii au aprobat prelungirea cu patru luni a pachetului de finanţare acordat Greciei.

Experţii FMI au declarat că atitudinea Greciei faţă de creditori este inacceptabilă, iar mai mulţi inspectori financiari din Germania au comparat eforturile echipei pentru a convinge guvernul elen să întocmească un program riguros de politici economice cu “încercarea de a călări un cal mort”, au declarat sursele menţionate.

Statele Uniunii Europene sunt din ce în ce mai îngrijorate că lipsa de cooperare a guvernului condus de Alexis Tsipras pentru găsirea unei soluţii în privinţa datoriilor Greciei ar putea forţa ţara să părăsească zona euro, în condiţiile în care Tsipras refuză să adopte măsuri care să deblocheze noi fonduri din pachetul extern de 240 de miliarde de dolari.

Datoriile totale ale Greciei se ridică în prezent la aproximativ 315 miliarde de dolari.

Tsipras se va întâlni joi la un summit european cu cu preşedintele BCE Mario Draghi, cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Francois Hollande şi preşedintele CE Jean-Claude Juncker pentru a încerca să ajungă la un compromis politic ca să dezamorseze situaţia actuală.

Între timp, guvernul de la Atena se străduieşte să găsească fonduri pentru plata unor datorii de peste 2 miliarde de euro scadente la finele săptămânii.

Marţi, guvernul a înaintat Parlamentului un plan de creştere a lichidităţilor care include stimulente ca restanţierii să-şi plătească taxele înainte de 27 martie, când autorităţile trebuie să asigure fondurile de salarii şi pensii.

Miercuri, Grecia a atras 1,3 miliarde de euro prin vânzarea de certificate de trezorerie pe 13 săptămâni, la un randament în stagnare. Emisiunea va fi redeschisă joi pentru o sesiune de licitaţii non-competitive, la care autorităţile vor să vândă titluri de încă 300 de milioane de euro.

Banii vor fi folosiţi pentru rostogolirea unor certificate pe termen scurt de 1,6 miliarde de euro, care ajung la scadenţă vineri.

Cele mai citite

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...

Explozie la Rafinăria Petromidia! Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție

O explozie s-a produs, vineri, la Rafinăria Petromidia, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, explozia...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...
Ultima oră
Pe aceeași temă