13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialFoley, victima afacerii cu ostatici

Foley, victima afacerii cu ostatici

Preşedintele Obama, descriind Statul Islamic drept un „cancer“ „care nu îşi are locul în secolul al XXI-lea“, a făcut o prioritate din lupta împotriva acestor jihadişti ultraradicali. El a precizat că decapitarea filmată a ziaristului american James Foley de către SI, care „a şocat conştiinţa întregii lumi“, nu face decât să întărească hotărârea SUA de a lupta împotriva „acestui tip de  ideologii nihiliste“. Casa Albă a dezvăluit că un comando american a încercat în vară să îi salveze pe Foley şi alţi ostatici, dar misiunea secretă a eşuat. SI ceruse o răscumpărare de câteva milioane dolari pentru eliberarea ziaristului  american ostatic.

Aflat pe insula Martha’s Vineyard (nord-estul SUA), locul vacanţelor sale estivale, preşedintele american, a declarat – după decapitarea brutală şi şocantă a ziaristului american James Foley de către militanţii islamişti ai SI care au postat online înregistrarea macabră – că „SUA vor continua să facă ce trebuie pentru protejarea poporului nostru”. De câteva zile deja, Obama a asigurat că lupta contra SI, care din iunie a cucerit regiuni întregi din teritoriul Irakului, va fi de durată, iar loviturile aeriene nu sunt limitate de nici un calendar precis. El a promis că va continua să lupte contra acestor „jihadişti ultraradicali” şi a cerut „guvernelor şi popoarelor din Orientul Mijlociu” să conlucreze pentru a „extirpa acest cancer, pentru a nu se răspândi”. Avioanele militare americane vor continua loviturile aeriene contra trupelor jihadiste şi Pentagonul va suplimenta cu 300 de oameni forţele americane în Irak, pentru asigurarea securităţii americanilor şi a instalaţiilor americane din această ţară. SUA nu vor da înapoi înainte de a elimina „cancerul” SI din Orientul Mijlociu, a repetat Obama.

Răscumpărare de milioane

În genunchi în praful deşertic, undeva în Orientul Mijlociu, James Foley a fost executat de mâna unui călău al Statului Islamic. Înainte de a scoate cuţitul folosit pentru a-l decapita, călăul, cu mască şi haine negre, a explicat – într-o engleză cu accent britanic – că îl ucide pe ziaristul de 40 ani ca represalii la recentele lovituri aeriene ale SUA asupra grupului terorist din Irak. Numai că, până de curând, SI avea o listă de cereri total diferită de cele solicitate prin intermediul lui Foley – grupul presa SUA să plătească o răscumpărare de mai multe milioane de dolari pentru eliberarea acestuia, potrivit unui reprezentant al familiei şi unui fost ostatic, deţinut alături de Foley o perioadă. SUA, contrar mai multor state europene care au canalizat milioane spre grupul terorist pentru a cruţa viaţa cetăţenilor lor, au refuzat să plătească.

Eşecul Delta Force

Sensibilă la criticile din ce în ce mai numeroase şi mai virulente pentru că nu a făcut destul, Casa Albă a dezvăluit miercuri că o echipă  a forţelor speciale americane a încercat, dar a eşuat, să îi salveze pe James Foley – născut în New Hampshire, care a dispărut în Siria la 22 noiembrie  2012 –  şi alţi ostatici americani, într-o misiune militară  secretă nocturnă, în această vară, autorizată de preşedintele Obama. Două comandouri Delta Force de câte 12 oameni au fost lansate la 4 iulie, Ziua Naţională a SUA, din elicoptere în teritoriul sirian pentru a-i salva pe Foley şi alţi ostatici deţinuţi de grupul islamist sunnit. Au atacat o rafinărie de petrol în nordul Siriei, un loc unde se credea că SI ascundea ostaticii, dar au constatat, după un schimb de focuri cu militanţii islamişti, că ostaticii fuseseră mutaţi. New York Times arată că pentru prima oară SUA recunosc că forţele americane au operat în interiorul Siriei de la declanşarea războiului civil. Doi funcţionari din Departamentul Apărării, care s-au exprimat separat sub condiţia anonimatului din cauza naturii delicate a operaţiunii, şi-au declarat furia faţă de Administraţie pentru că a dezvăluit misiunea. Pentagonul nu a dezvăluit nici  identitatea, nici numărul ostaticilor. SI pare decis să accentueze presiunea asupra Washingtonului şi a ameninţat că va ucide un al doilea ostatic american, Steven Sotloff, jurnalist la revista Times, prezentat în înregistrare alături de Foley.

Ostatic din 2012

Foley, ziarist pentru GlobePost şi France Presse, a dispărut acum 21 de luni într-un oraş sirian aflat la 25 mile de frontiera turcă. Se afla în Siria în documentare asupra subiectului violenţei războiului civil. Martori au declarat că ziaristul s-a oprit la un internet-cafe din Binesh pentru a transmite ultimele imagini. La puţin timp după acceea, oameni înarmaţi au accelerat maşina în spatele vehiculului lui Foley şi l-au răpit, alături de translatorul şi însoţitorul său. Nu se ştie cum a ajuns în mâinile teroriştilor SI, dar se presupune că a fost vândut de grupul de răpitori. Foley a mai fost răpit când transmitea din Libia şi GlobalPost a plătit milioane de dolari unei firme de securitate pentru a-l găsi. După eliberarea din Libia, GlobalPost l-a adus la Boston, unde a petrecut un timp ca editor, dar nu a durat prea mult. Europenii au devenit principala sursă de venit pentru Al Qaeda şi afiliaţii ei, care au câştigat cel puţin 125 milioane dolari din plata răscumpărărilor pentru ostaticii occidentali în ultimii cinci ani.

Pe urmele călăului „John“

O adevărată vânătoare internaţională este în curs pentru identificarea călăului lui James Foley, cel care apare mascat în înregistrarea video a decapitării ziaristului american. Poliţia şi serviciile secrete analizează imaginile morţii lui Foley în căutarea indiciilor de identificare a jihadistului, numit de un fost ostatic „John” din Londra. Martorul, care a fost deţinut un an în oraşul sirian Raqqa, a declarat pentru Guardian că ucigaşul era şeful unui grup de trei extremişti născuţi în Marea Britanie, numiţi „The Beatles” din cauza naţionalităţii lor. „John“ era responsabil cu negocierile cu familiile ostaticilor. Decapitarea ziaristului american de către un combatant britanic din rândurile SI este cel mai şocant exemplu al atrocităţilor comise de jihadiştii britanici în Siria şi Irak. 

Cele mai citite

Ciolacu: Gabriela Firea va câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei cu sau fără Piedone în cursa electorală

Premierul Marcel Ciolacu s-a declarat convins, miercuri, că preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, va câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei, indiferent dacă Cristian Popescu Piedone...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Ciolacu: Gabriela Firea va câștiga alegerile pentru Primăria Capitalei cu sau fără Piedone în cursa electorală

Premierul Marcel Ciolacu s-a declarat convins, miercuri, că preşedintele PSD Bucureşti, Gabriela Firea, va câştiga alegerile pentru Primăria Capitalei, indiferent dacă Cristian Popescu Piedone...
Ultima oră
Pe aceeași temă