19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialFondatorul Wikileaks va fi interogat la ambasada Ecuadorului de la Londra

Fondatorul Wikileaks va fi interogat la ambasada Ecuadorului de la Londra

 

Șeful diplomației ecuadoriene a anunțat, miercuri, că în următoarele săptămâni va stabili data la care fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, refugiat din 2012 în ambasada Ecuadorului din Londra, va putea fi interogat de un judecător suedez, într-un dosar în care este acuzat de viol, informează AFP, citat de Agerpres.

Pe numele australianului de 45 de ani este emis un mandat de arestare în cadrul unei anchete pentru viol, după o plângere depusă de o suedeză în 2010. Interogatoriul se va desfășura în încăperile ambasadei ecuadoriene din capitala britanică, a precizat cancelaria acestei țări într-un comunicat.

În februarie, Julian Assange a repurtat o victorie importantă în fața grupului de lucru al ONU privind detenția arbitrară, care a estimat că Suedia și Marea Britanie îngrădesc drepturile sale fundamentale. Însă procuroarea suedeză însărcinată cu dosarul privind violul, care dorește să-l audieze pe Assange, și poliția britanică, hotărâtă să pună în aplicare mandatul de arest european imediat ce bărbatul va ieși din ambasadă, au respins această opinie.

Fondatorul WikiLeaks a făcut apel la decizia unui tribunal suedez de a menține mandatul de atestare european la adresa sa în pofida deciziei unui comitet al ONU, care a estimat că el se află în „detenție arbitrară”. Acest tribunal de la Stockholm a estimat în mai că „Julian Assange rămâne suspect de viol și că există în continuare un risc ca el să fugă sau să se eschiveze într-un fel sau altul de la un proces sau o condamnare”, iar de aici necesitatea unui mandat de arestare.

Apelul lui Assange a fost depus oficial marți în fața justiției suedeze, a anunțat miercuri avocatul său Tomas Olson.

Julian Assange a înființat în 2006, alături de alți câțiva, site-ul WikiLeaks, care a difuzat din noiembrie 2010 peste 250.000 de comunicări diplomatice, dezvăluind dedesubturile diplomației SUA. Assange încearcă să scape de extrădarea în SUA, unde riscă pedeapsa cu moartea sau o detenție pe termen foarte lung.

Cele mai citite

Welkins: Excelență în siguranță și inovație pentru clădiri

În lumea modernă, unde siguranța, accesibilitatea și iluminarea sunt priorități esențiale, compania Welkins Fire Protection Solutions SRL se remarcă ca un lider în furnizarea...

Un bărbat din Harghita a găsit un proiectil și două cartușe în curtea casei

Un bărbat dintr-un sat din Harghita a sunat miercuri seara la 112 și a anunțat că a găsit în curte în urma unor săpături,...

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...
Ultima oră
Pe aceeași temă