12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialForțele aeriene rusești vor testa noi sisteme de țintire, pe un poligon...

Forțele aeriene rusești vor testa noi sisteme de țintire, pe un poligon din Crimeea

Forțele aeriene rusești vor testa, începând de luni, noi sisteme de țintire, pe poligonul Ciauda, de lângă localitatea Feodosia, situată în sud-estul Crimeii), informează agenția de presă Interfax, citată de Agerpres.

Comandantul Forţelor aeriene ruse, general-colonelul Viktor Bondarev, a precizat că este prima oară când Rusia dispune de un astfel de poligon. „Aici va fi testată noua tehnică aeriană militară” rusă, a adăugat generalul Bondarev, indicând că poligonul din Crimeea dispune de o „telemetrie excelentă”.

Echipamente de nouă generaţie vor permite urmărirea rezultatelor în cazul fiecărei trageri la ţintă de către fiecare avion sau elicopter militar. Între altele, printre sarcinile trasate la aceste teste figurează ţintirea şi distrugerea unor rafinării de petrol şi a unor convoaie motorizate aparţinând unui inamic imaginar. 

În plus, comandatul Forțelor aeriene ruse a mai precizat că, în această perioadă pe poligonul Ciauda, are loc competiţia aeriană „Aviardarts 2016”, la care pot asista şi locuitorii şi vizitatorii Crimeii. Exerciţiile aeriene ce implică avioane şi elicoptere ale aviaţiei militare ruse au debutat vinerea trecută şi se vor încheia duminică, 5 iunie. 

În competiţia „Aviadarts 2016” participă 59 de echipaje care pilotează diferite tipuri de aparate, de la avionul de atac Su-25SM şi avioanele de vânătoare MiG-29 SMT, Su-27, Su-27SM, Su-30CM până la elicoptere Ka-52, Mi-24, Mi -28N, Mi-8Mt. O parte a acestei competiţii se desfăşoară pe aeroporturile militare Taganrog şi Engels din Crimeea, potrivit publicaţiei Sevastopolnews.info. 

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko declarase anterior că Rusia intenţionează să instaleze arme nucleare în Crimeea, peninsulă a Ucrainei anexată în martie 2014 de Moscova, a scris duminică publicaţia ucraineană Zerkalo nedeli în pagina sa electronică. 

Ministerul de Externe rus declarase anul trecut că Moscova are dreptul să amplaseze arme nucleare în Crimeea, aminteşte publicaţia citată. ‘Rusia are desigur dreptul să instaleze, dacă va fi nevoie, armele sale nucleare oriunde pe teritoriul naţional, inclusiv în peninsula Crimeea’, declarase atunci directorul Departamentului pentru probleme legate de neproliferare şi control al armelor, Mihail Ulianov, potrivit Zerkalo nedeli. 

Cele mai citite

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

Marcel Ciolacu vrea să găsească o soluție cu ministrul Finanțelor pentru plata pensiilor înainte de Paști

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, lunea viitoare, va avea o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, şi cu alţi miniştri pentru a discuta...

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a avut miercuri o convorbire cu secretarul american al apărării Lloyd Austin, anunțul fiind făcut imediat după ce președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă