15.4 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO + VIDEO. Uraganul Matthew face ravagii în Statele Unite ale Americii...

FOTO + VIDEO. Uraganul Matthew face ravagii în Statele Unite ale Americii și Haiti. Peste 840 de persoane au murit. Locuitorii din Georgia, Florida și Carolina de Nord au primit ordin de evacuare

UPDATE 00.01: Un ofiţer al IGSU va conduce echipa mandatată pentru evaluarea pagubelor, coordonarea asistenţei internaţionale şi facilitarea direcţionării ajutoarelor către zonele şi segmentele prioritare ale populaţiei afectate din Republica Haiti, în urma efectelor generate de uraganul Matthew, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (ISGU), citat de Mediafax.

„Colonelul Marius Dogeanu a fost desemnat de Comisia Europeană ca şef al echipei de protecţie civilă (EUCPT), în urma analizării propunerilor formulate de Statele Membre UE. Colegul nostru va participa, în perioada 07-27 octombrie a.c., la acţiunile de facilitare a asigurării asistenţei internaţionale către populaţia afectată şi în sprijinul autorităţii naţionale de management al urgenţelor din Haiti”, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Colonelul Marius Dogeanu este şeful Serviciului Afaceri Europene, Asistenţă şi Relaţii Internaţionale din IGSU şi deţine o experienţă în domeniul protecţiei civile de peste 15 ani. Procedurile specifice prevăd ca Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgenţe (ERCC) al Comisiei Europene să trimită în teren o echipă de protecţie civilă (EUCPT–European Civil Protection Team), formată din reprezentanţi ai Statelor Membre UE şi ofiţeri de legătură ai centrului, pentru evaluarea situaţiei de la faţa locului şi stabilirea nevoilor urgente.

Guvernul Republicii Haiti a solicitat Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Comisiei Europene asistenţă internaţională în vederea sprijinirii răspunsului autorităţilor naţionale la consecinţele uraganului Matthew ce a produs efecte considerabile în jumătatea de vest a ţării. În acest moment nu se cunoaşte exact numărul victimelor, însă peste un milion de persoane au fost evacuate din zona care continuă să fie afectată de efectele uraganului.

23.56: Președintele francez Francois Hollande a anunțat, vineri, că Franța își va mobiliza eforturile alături de partenerii și aliații săi europeni pentru ajutorarea Haiti, după trecerea uraganului Matthew, informează agenția Xinhua, citat de Agerpres.

În acest sens, Franța va trimite în Haiti 60 de militari și specialiști civili în securitate, precum și 32 de tone de echipamente, printre care două instalații de purificare a apei, material de prim ajutor și truse medicale. Hollande și-a exprimat „simpatia și sprijinul pentru poporul haitian” și a subliniat că „în prezent cea mai urgentă nevoie este asigurarea apei potabile pentru populație și prevenirea riscurilor sanitare”.

———-

Aproximativ 600.000 de locuințe din Florida au rămas, vineri, fără curent electric, din cauza uraganului Matthew. Totodată, o femeie din acest stat a murit din cauza unui infarct, pentru că serviciile de urgență nu au putut ajunge la ea, din cauza furtunii. În Haiti, numărul morților a ajuns la 842, informează agențiile de presă care citează presa internațională.

Guvernatorul statului Florida, Rick Scott, a avertizat că se vor mai produce întreruperi ale alimentării cu curent. „Greul încă nu a trecut… Încă există pericolul de a fi loviți direct și am înregistrat rafale de vânt foarte puternice, de peste 160 km/h”, a adăugat el, potrivit Agerpres.

Tot vineri, președintele american Barack Obama le-a cerut americanilor să urmărească cu atenţia avertismentele autorităţilor, dacă locuiesc în zonele lovite de violentul uragan Matthew. „Oamenii ar trebuie să urmărească cu atenţie avertismentele lansate de autorităţile locale”, a precizat Barack Obama, care le-a cerut locuitorilor din calea furtunii tropicale să evacueze zonele periculoase, întrucât proprietăţile pot să fie întotdeauna înlocuite.

„Însă nu putem să înlocuim şi vieţi”, a continuat el.

Uraganul Matthew a slăbit vineri în intensitate, fiind retrogradat la categoria 3 pe scara Saffir-Simpson, dar „rămâne extrem de periculos”, potrivit Centrului american de monitorizare a uraganelor (NHC). Numărul persoanelor ucise de uraganul Matthew în Haiti a ajuns 843, potrivit celui mai recent bilanț, citat de News.ro.

Bilanţul anterior era de 572 de morţi. Bilanţul victimelor haitiene a explodat în ultimele ore, pe măsură de autorităţile au reuşit să ajungă în zonele izolate.  

Statele Unite ale Americii au trimis vineri o, navă, militară de transport, USS Mesa Verde, cu 300 de soldați la bord, pentru a participa la operațiunile de asistență oferite populației din Haiti după trecerea puternicului uragan Matthew, conform AFP care citează surse din Pentagon, informează Agerpres. Această navă va întări dispozitivul militar american de asistentă deja prezent în Haiti, format din 250 de militari și nouă elicoptere.

Alte două nave militare americane se află în zonă și pot interveni în caz de nevoie: portavionul USS George Washington și nava-spital USNS Comfort. Vasul Mesa Verde transportă echipe de infanteriști marini specializați în ajutoare medicale de urgență și în lucrări de reconstrucție.

Potrivit previziunilor meteorologilor, uraganul ar urma să se deplaseze paralel cu ţărmul în următoarele două zile, producând inundaţii ce ar putea fi devastatoare de-a lungul a 800 de kilometri de coastă, din Florida până în Carolina de Sud. În plus, furtuna va provoca ploi torenţiale, al căror volum ar putea atinge 381 de litri pe metru pătrat în unele zone, informează News.ro.

Meteorologii din Jacksonville au avertizat că, dacă uraganul îşi schimbă traiectoria şi „va avea loc un impact direct”, va fi cea mai devastatoare furtună „din epoca modernă”.

Circa 3,1 milioane de oameni, din trei state – Florida, Georgia şi Carolina de Nord – au primit ordin de evacuare, iar locuitorii din Jacksonville au fost avertizaţi că ar putea fi cel mai puternic loviţi. Guvernatorii din Florida, Georgia, Carolina de Nord şi de Sud au decretat stare de urgenţă.

Uraganul a perturbat transporturile pe aproape tot teritoriul Statelor Unite. Aproape 4.000 de zboruri au fost anulate de micuri până vineri, din cauza vântului puternic. De asemenea, circulaţia trenurilor Amtrak a fost suspendată în sud-estul ţării, iar autorităţile nu au furnizat mijloace alternative de transport. Majoritatea şoselelor din zonă au fost blocate din cauza numărului de persoane care fug din cauza furtunii, iar magazinele au fost golite de oamenii care şi-au făcut stocuri. 

 

Uraganul Matthew ar putea provoca pagube de 25-30 de miliarde de dolari, ceea ce l-ar face al doilea cel mai costisitor uragan care loveşte Statele Unite, potrivit primelor estimări ale asiguratorilor, relatează Reuters.

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 766: Doi morți într-un atac cu drone asupra regiunii Belgorod

Un atac ucrainean cu dronă a făcut doi morţi în regiunea rusă de frontieră Belgorod, în vestul ţării, a informat guvernatorul local, în această...

Naomi, cea mai cunoscută cântăreață transgender din România, a murit la vârsta de 47 de ani

Naomi, una dintre cele mai emblematice figuri transgender din România, s-a stins din viață la vârsta de 47 de ani. Ea a fost spitalizată...

Emirates și Flydubai își reiau operațiunile după inundațiile din Dubai

Emirates și compania aeriană Flydubai au restabilit operațiunile normale după ce ploile abundente au provocat inundații grave în Emiratele Arabe Unite la începutul acestei...
Ultima oră
Pe aceeași temă