19.8 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialFOTO: 32 de balene au eșuat pe o plajă din Indonezia

FOTO: 32 de balene au eșuat pe o plajă din Indonezia

Treizeci şi două de balene-pilot au eşuat pe o plajă la Marea Java (centrul Indoneziei), iar opt dintre ele au murit, informează AFP, citat de Agerpres.

Balenele-pilot au eşuat în zori, în timpul fluxului, pe o plajă din Probolinggo (estul provinciei Java), a declarat pentru AFP Dedy Isfandi, director al agenţiei locale maritime. Ele au fost surprinse de reflux. Sute de pescari şi membri ai serviciilor publice au încercat să le împingă în larg în timpul nopţii, însă opt dintre ele au revenit spre mal în zori şi au murit, a adăugat el. 

Balenele moarte au fost autopsiate pentru a stabili cauza incidentului. Acesta s-ar putea explica prin apele tulburi din Oceanul Indian sau ingerarea unui peşte, conform autorităţilor maritime

Cele mai citite

Un loc de parcare din Amsterdam a fost scos la vânzare cu 500.000 de EURO

Pare incredibil, dar în orașul Amsterdam, celebrul pentru frumusețea sa și pentru stilul său de viață vibrant, un loc de parcare poate ajunge să...

Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul sărbătorilor Pascale

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis sâmbătă, 4 mai 2024, un mesaj cu prilejul Sărbătorilor Pascale celebrate de credincioșii ortodocși, greco-catolici, armeni și de cultele neoprotestante. “Sărbătoarea Sfintelor...

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...
Ultima oră
Pe aceeași temă