13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO. Coreea de Nord: Kim Jong-un, la primul congres al partidului unic...

FOTO. Coreea de Nord: Kim Jong-un, la primul congres al partidului unic din ultimii 40 de ani

Primul congres al partidului unic din ultimii 40 de ani a început, vineri, în Coreea de Nord. Astfel, mii de delegați au ajuns la Phenian, pentru a lua parte la reuniunea Partidului muncitorilor, care va avea loc în Palatul lui 25 aprilie, informează AFP, citat de Agerpres.

Evenimentul are rolul de a consacra regimul absolut al lui Kim Jong-un şi „prestigiul” ţării ca putere nucleară, scrie AFP, într-un amplu comentariu.  El urmează să rostească o alocuţiune, care va fi urmărită cu atenţie de observatori, în căutarea unor eventuale semne privind o schimbare de linie sau de persoane, cu o ascensiune posibilă a unei noi generaţii de cadre alese pentru loialitatea lor. 

Media oficiale au salutat cu această ocazie ultimul test nuclear nord-coreean, desfăşurat la 6 ianuarie, mărturie a „măreţiei şi prestigiului” Coreei de Nord „în calitate de stat nuclear”. Comisia pentru reunificare paşnică a Coreii (CRPC) a denunţat opoziţia comunităţii internaţionale la programul nuclear nord-coreean. „Fie că este recunoscut sau nu, statutul nostru de stat nuclear dotat cu bomba H (cu hidrogen) nu se va schimba”, precizează aceasta. 

La eveniment au fost invitați o sută de jurnaliști străini, însă ei  nu au fost autorizaţi să pătrundă în interiorul Palatului lui 25 aprilie, a cărui faţadă a fost decorată cu portrete gigantice ale celor doi lideri defuncţi, iar fotografii şi cameramanii au fost ţinuţi la 200 metri distanţă. Ziariştii străini au fost însoţiţi de „gardieni”, iar trecătorii care au acceptat să faţă declaraţii s-au ţinut de linia oficială. Televiziunea oficială nord-coreeană nu a acoperit evenimentul în direct, consacrând emisiunile sale matinale unor imagini de arhivă despre realizările partidului şi concertelor patriotice.  

Ordinea de zi a reuniunii nu este cunoscută şi nici durata sa. Însă obiectivul va fi, cel mai probabil, să consfinţească statutul lui Kim Jong-Un de moştenitor legitim al bunicului şi tatălui său. Congresul ar urma, de asemenea, să confirme, ca doctrină a partidului, strategia „byungjin” iniţiată de Kim Jong-Un, respectiv urmărirea în tandem a obiectivului dezvoltării economice şi a programelor nuclear şi balistic. 

Drapelul Partidului muncitorilor, ca şi cel naţional, au fost arborate pe marile bulevarde din Phenian. „Marii tovarăşi Kim Il-Sung şi Kim Jong-Il vor fi mereu printre noi”, proclamă bannere de mari dimensiuni. Pregătirile pentru congres au mobilizat întreaga ţară timp de 70 de zile, campanie denunţată ca muncă forţată de organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch. 

De la sosirea noului lider la putere în decembrie 2011, după moartea tatălui său, Coreea de Nord a efectuat două teste şi două tiruri reuşite de rachetă, în general considerate ca teste deghizate de rachete balistice. Deşi comunitatea internaţională a reacţionat prin condamnări şi sancţiuni, Kim Jong-Un şi-a continuat cu determinare eforturile pentru a pune la punct o strategie de disuasiune nucleară credibilă, cu ajutorul testelor de rachetă şi al celor tehnice complementare.  Speculaţiile s-au înmulţit în ultima vreme în ceea ce priveşte posibilitatea ca Phenianul să efectueze un al cincilea test nuclear care să coincidă cu desfăşurarea congresului. 

Specialiştii Institutului americano-coreean al Universităţii Johns Hopkins au declarat joi, bazându-se pe imagini din satelit cu principalul sit nord-coreean pentru teste nucleare de la Punggye-ri, că nu există indicii care să permită cuiva să se pronunţe asupra iminenţei unui test nuclear. Guvernul sud-coreean estimează, la rândul lui, că Phenianul este gata să efectueze un astfel de test imediat ce sa va da ordinul. De asemenea, acesta nu exclude că un astfel de test ar putea fi efectuat pe durata desfăşurării congresului.

Congresul anterior, organizat în 1980, a avut ca scop desemnarea lui Kim Jong-Il, tatăl liderului actual, drept moştenitor politic al tatălui său, Kim Il-Sung, fondatorul acestei dictaturi dinastice de aproape 70 de ani. 

 

Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Litoralul românesc are o nouă stațiune: Mamaia Nord

Plajele naturale largi, cu nisip fin, spațiile de cazare noi sau proaspăt renovate, evenimentele pregătite special pentru sezonul 2024 și o gamă extrem de...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă