14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialFOTO + VIDEO. Mii de persoane au protestat la granția turco-siriană, în...

FOTO + VIDEO. Mii de persoane au protestat la granția turco-siriană, în semn de solidaritate cu persoanele rămase în Alep

Mii de persoane au venit, sâmbătă, din toate zonele Turciei, la frontiera siriană, pentru a manifesta împotriva asediului asupra orașului Alep, care este privat de primirea ajutoarelor umanitare, informează AFP, citat de Agerpres.

Sub sloganul „Deschideți calea pentru Alep”, manifestanții au ajuns, în mai multe convoaie, la aproximativ trei kilometri de postul de frontieră Cilvegözü, partea turcă a punctului de trecere sirian Bab al-Hawa, prin care sunt evacuate persoanele grav rănite din estul Alepului.

Pe pancarte, protestatarii au scris că „Alepul nu poate fi lăsat sub bombardamente”. Totodată, manifestanții au strigat: „Rusia, asasino, pleacă din Siria!” și „Iranul va da socoteală la <<Umma>> (comunitatea musulmană)!”.

Manifestația a fost organizată de ONG-ul islamic turc IHH, care joacă un rol important în distribuirea de ajutor umanitar pentru Alep, al doilea oraș ca mărime al Siriei. Evacuarea cartierelor controlate de rebeli din Alep, operațiune demarată joi, a fost suspendată vineri regimul de la Damasc care a acuzat opoziția „că nu respectă condițiile acordului” de încetare a focului negociat de Ankara și Moscova.

Convoaiele au adus de asemenea ajutoare umanitare pentru sirienii evacuați din Alep. Conform IHH, mii de mașini, precum și 1.500 de camioane cu ajutoare au ajuns la frontieră la apelul său. Începând de joi, circa 8.500 de persoane, între care 3.000 de combatanți, au fost evacuate spre teritorii aflate sub controlul rebelilor la vest de Alep, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Ankara s-a angajat într-o vastă campanie diplomatică alături de principalii actori implicați în conflict. Ministrul turc de externe Mevlüt Cavusoglu a afirmat că a discutat de 13 ori la telefon cu omologul său iranian numai în cursul zilei de vineri. Consiliul de Securitate al ONU și-ar putea exprima votul în acest week-end asupra unei rezoluții a Franței, susținută de SUA, prin care se cere trimiterea de observatori internaționali pentru a superviza evacuările, a precizat vineri ambasadoarea americană la ONU.

 

Cele mai citite

Ce spune Mugur Isărescu despre un nou mandat la BNR. Este cel mai longeviv guvernator din lume

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat miercuri că în cazul în care i se va propune de către Parlament un nou...

Marcel Ciolacu: România creşte din punct de vedere economic. Trei dovezi concrete, confirmate de INS

Premierul Marcel Ciolacu afirmă, miercuri, că România creşte din punct de vedere economic, el prezentând trei dovezi concrete, confirmate de INS, şi anume creştere...

Stația STB Orizont revine pe amplasamentul de bază

Stația „Orizont” revine pe amplasamentul de bază, informează Societatea de Transport București (STB). “Avȃnd ȋn vedere finalizarea lucrărilor la proiectul „Reabilitare rețele termice Loc 3...
Ultima oră
Pe aceeași temă