21.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialFOTO + VIDEO. Putin s-a scufundat cu un minisubmarin în Marea Neagră

FOTO + VIDEO. Putin s-a scufundat cu un minisubmarin în Marea Neagră

Preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a scufundat la bordul unui minisubmarin în Marea Neagră, în largul peninsulei Crimeea, în cadrul unei expediţii a Societăţii Geografice Ruse, informează Mediafax.

Astfel, Putin a coborât la adâncimea de 83 de metri, într-o călătorie subacvatică exotică în largul coastelor Crimeei. În timpul călătoriei de 45 de minute, preşedintele rus a putut vedea o galeră bizantină scufundată, care ar data din secolul IX sau X.

“Galera este destul de greu de văzut, pentru că este acoperită de 40 de centimetri de mâl, dar nava are 27-30 de metri lungime şi 13-15 metri lăţime”, a declarat el ulterior, adăugând că a văzut de asemenea numeroase amfore.

În conferinţa de presă după această scufundare, Putin a mai afirmat că s-ar putea aventura la aceeaşi adâncime într-un costum de scafandru, dar că va lăsa această sarcină în seama scafandrilor profesionişti, potrivit agenţiei TASS.

Putin a felicitat Societatea Geografică Rusă cu ocazia împlinirii a 170 de ani, apreciind că astfel de expediţii sunt esenţiale “pentru a înţelege cum s-a stabilit identitatea naţională a Rusiei”.

Vladimir Putin a mai făcut expediţii subacvatice. În iulie 2013, el a efectuat o călătorie cu un minisubmarin pentru a examina vestigiile fregatei Oleg, scufundată în Golful Finlandei în 1869.

În 2011, după ce a făcut scufundări în Golful Taman din Marea Neagră, Putin s-a întors cu două urne antice greceşti. În 2009, el s-a scufundat la bordul unui submarin în lacul Baikal, cel mai vechi şi mai adânc din lume.

 

 

 

 

Cele mai citite

Ecuație rezolvată în Liga 1! CFR Cluj, vicecampioană, Universitatea Craiova termină pe locul 3

CFR Cluj e noua vicecampioană a României, în timp ce Universitatea Craiova a terminat pe ultima poziție a podiumului Ligii 1, după rezultatele înregistrate...

Accident suspect în apele teritoriale românești. O navă dinspre Ucraina a ciocnit un alt vas dar și-a continuat drumul până în Bulgaria

O navă care plecase din Ucraina, purtând pavilionul Insulelor Comore, a ciocnit un vas sub pavilionul Tanzaniei, în apele teritoriale românești, în dreptul orașului...

Ecuație rezolvată în Liga 1! CFR Cluj, vicecampioană, Universitatea Craiova termină pe locul 3

CFR Cluj e noua vicecampioană a României, în timp ce Universitatea Craiova a terminat pe ultima poziție a podiumului Ligii 1, după rezultatele înregistrate...
Ultima oră
Pe aceeași temă