Membrii partidului britanic anti-imigranţi şi anti-UE UKIP au sărbătorit, miercuri, declanșarea oficială a procesului de ieşire a Regatului Unit din blocul comunitar, informează AP, citat de News.ro.
La scurt timp după ce Londra a transmis oficial scrisoarea prin care a invocate Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona preşedintelui Consiliului European Donald Tusk, membrul UKIP Ray Finch a tăiat un tort şi a servit şampanie.
Marea Britanie a inițiat, miercuri, procedura privind ieșirea din Uniunea Europeană, după mai mult de patru decenii de căsătorie „mai mult din interes decât din iubire” și în care chestiunile economice au primat întotdeauna în fața proiectului politic, se precizează într-un comentariul al agenției France Presse
La rândul său, liderul UKIP Paul Nuttal, a declarat într-un comunicat că formaţiunea sa va acţiona ca un „câine de pază al Brexit”.
Ambasadorul Marii Britanii în cadrul Uniunii Europene, Tim Barrow, îi va înmâna personal, miercuri, președintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea de notificare privind declanșarea Brexit-ului.