16 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSpecialFrancois Hollande îi cere președintelui ales al SUA, Donald Trump, să respecte...

Francois Hollande îi cere președintelui ales al SUA, Donald Trump, să respecte angajamentele țării în lupta cu încălzirea climatică

Preşedintele francez Francois Hollande i-a cerut, marţi, președintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, să se asigure că țara sa își va respcta angajamentele privind lupta împotriva încălzirii climatice, pe care Washingtonul și le-a asumat în cadrul Acordului de la Paris, informează AFP, citat de News.ro.

Potrivit șefului statului francez, respectarea angajamentelor asumate de SUA nu reprezintă numai o datorie, ci ține și de intersul populației și companiilor americane.

În acest context, Francois Hollande a dat asigurări că Franța va dialoga cu noul președinte Donal Trump  „cu deschidere, respect, dar și cu exigență și determinare”.

În plus, el a subliniat că Acordul de la Paris, ratificat de aproximativ o sută de state, este „ireversibil în drept și în fapt”, cât și din punct de vedere moral. Totodată, Francois Hollande atrage atenția Statelor Unite că „lipsa de acţiune ar fi dezastruoasă pentru lume, ar provoca disperare pentru generaţiile viitoare şi periculoasă pentru pace”.

„În aceste condiţii, acţiunea pentru climă înseamnă asigurarea securităţii şi stabilităţii în lume”, a avertizat el, evocând riscul unor valuri migratorii de amploare, al foametei şi conflictelor izbucnite în urma dezechilibrelor climatice.

Precizările vin în contextul în care, după victoria de marțea trecută, Donald Trump a promis să anuleze Acordul climatic de la Paris, pe motiv că nu este benefic afacerilor americane.


Citește mai multe detalii aici: Donald Trump susține că Acordul Climatic de la Paris nu este benefic mediului de afaceri american


 

Cele mai citite

Tradiţii în Joia Mare. Cum vopsim ouăle cu ingrediente naturale

În Joia Mare se prepară mâncărurile care vor fi puse pe masa de Paşte şi se vopsesc ouăle. Iar în timp ce unele gospodine...

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...

Kylian Mbappe, cel mai mare jucător din istoria PSG

Astăzi are loc cel de-al doilea meci din prima manșă a semifinalelor UEFA Champions League, Borussia Dortmund - PSG, de la ora 22:00 Julien Laurens...
Ultima oră
Pe aceeași temă