16.8 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialFRANŢA: Preşedintele Hollande cere ONU "sprijin excepţional" pentru Libia

FRANŢA: Preşedintele Hollande cere ONU “sprijin excepţional” pentru Libia

Într-un discurs susţinut la reuniunea anuală diplomaţiei de la Parispreşedintele francez, Francois Hollande, a cerut, joi, Organizaţiei Naţiunilor Unite să pună la punct un "sprijin excepţional" pentru autorităţile libiene în vederea restabilirii ordinii, avertizând că există riscul ca terorismul să se extindă "în întreaga regiune", relatează AFP, preluat de Mediafax.

Hollande a susţinut că  Libia reprezintă "principala preocupare" şi a precizat că în această ţară "confuzia este totală", făcând referire la existenţa a "două Parlamente, două Guverne", iar în sudul Libiei se află "o serie de grupări teroriste care aşteaptă să intervină". "Franţa solicită Naţiunilor Unite să organizeze un sprijin excepţional pentru autorităţile libiene în vederea restabilirii legitimităţii statului", a adăugat el.

De la îndepărtarea regimului lui Muammar Kadhafi, în 2011, autorităţile interimare de la Tripoli nu au reuşit să restabilescă ordinea şi securitatea în Libia care acum este cuprinsă de la jumătatea lunii iulie de confruntări între miliţiile rivale.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a extins, miercuri, sancţiunile internaţionale vizând Libia, prin includerea unor măsuri restrictive la adresa numeroaselor grupări care sunt implicate în confruntări în ţară.

 

Cele mai citite

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...

Dotează eficient și igienic spațiile sanitare ale afacerii tale!

Atunci când gestionezi o afacere este important să acorzi o atenție deosebită și spațiilor sanitare. Acestea nu trebuie să fie doar curate, ci și...

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă