12.2 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăSpecialFranța a obținut acordul Japoniei pentru extinderea influenței în alianța Renault-Nissan

Franța a obținut acordul Japoniei pentru extinderea influenței în alianța Renault-Nissan

Franța a obținut acordul precaut al Japoniei pentru a-și spori influența asupra Renault, chiar dacă directorul general al alianței Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a avertizat că un rol mai accentuat va periclita parteneriatul dintre Renault și grupul nipon Nissan, au declarat surse care au dorit să-și păstreze anonimatul pentru Reuters, citată de Agerpres. 

Presa niponă anunța recent că oficialii Renault SA și Nissan Motor Co au demarat discuții cu privire la reorganizarea alianței încheiată în urmă cu 16 ani, în ideea de a reduce influența statului francez. Cele două părți analizează posibilitatea ca Renault să-și diminueze participația la Nissan de la 43,4% în prezent, la mai puțin de 40%, o schimbare care potrivit dreptului francez i-ar permite grupului nipon să aibă drepturi de vot la Renault.

Cu toate că Nissan controlează un pachet de 15% din acțiunile Renault, nu are drepturi de vot la Renault, în timp ce statul francez, care în aprilie și-a majorat participația deținută la Renault de la 15% la 19,7%, a reușit astfel să-și dubleze drepturile de vot la Renault. La acea dată atât Renault cât și Nissan s-au opus, fără succes, majorării drepturilor de vot ale statului francez, apreciind că aceasta ar putea afecta alianța.

Extinderea influenței statului francez asupra Renault ar fi fost discutată în timpul vizitei la Tokyo a ministrului Economiei, Emmanuel Macron, din perioada 3-5 octombrie, oficialul francez trimițând anterior câteva scrisori pe această temă omologului său Yoichi Miyazawa, susțin sursele. Ulterior, Yoichi Miyazawa a fost schimbat din funcție.

‘Nu am detectat nicio problemă din partea Guvernului nipon’, au afirmat sursele.

Reprezentanții alianței Renault-Nissan, ai Ministerelor Economiei din Franța și Japonia nu au comentat informația.

La 16 ani după ce a Renault a salvat de la faliment Nissan, alianța Renault-Nissan este considerată unul dintre rarele exemple de parteneriate de succes din industria auto. Între timp însă, balanța de putere dintre cei doi parteneri s-a schimbat, în condițiile în care în 2014 Nissan a vândut un număr de două ori mai mare de autovehicule decât Renault și a contribuit cu cea mai mare parte, 1,56 miliarde de euro, la profitul total de 1,9 miliarde de euro realizat de Renault.

În aprilie, Guvernul francez și-a majorat participația deținută la Renault de la 15% la 19,7%. La Adunarea Generală Anuală din 30 aprilie, 60,5% din acționarii Renault cu drept de vot au sprijinit moțiunea împotriva dublării drepturilor de vot ale statului. Totuși, nu s-a îndeplinit cerința privind majoritatea de două treimi (66%) cerută pentru a opri Guvernul să beneficieze de noua legislație ce prevede drepturi duble de vot pentru acționarii prezenți timp de doi ani în companii franceze. În plus, statul francez beneficiază și de sprijinul principalului sindicat de la Renault, CFE-CGC, care sprijină intenția statului de a-și dubla drepturile de vot la Renault.

Executivul susține că vrea să apere interesele franceze la Renault, care vrea să-și consolideze legăturile cu Nissan. Renault a avertizat că dublarea drepturilor de vor ar putea afecta alianța.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

Cele mai citite

Alexandru Rafila are încredere în rezultatele anchetei de la Spitalul „ Sf. Pantelimon” din București

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că nu are niciun motiv să considere că rezultatele anchetei interne de la Spitalul "Sf. Pantelimon" nu...

Nicușor Dan cere bani pe internet, pe motiv că în acest mod ajuți Bucureștiul

Pe facebook a apărut o reclamă care ar fi plătită de Nicușor Dan, reclamă care le solicită românilor să doneze bani pentru Nicușor Dan,...

O fostă câștigătoare de la „Vocea României”, mărturie dureroasă despre experiența nașterii: „A fost foarte traumatizantă. Cadrele medicale înjurau, vorbeau foarte urât!”

Cristina Bălan, artista care în 2015 a câștigat marele trofeu la „Vocea României", a povestit experiența traumatizantă pe care a trăit-o în urmă cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă