Franţa este în doliu pentru victimele avionului Air Algérie

de Alexandru Ion , 28 iulie 2014 - stire actualizata la ora 08:52, 28 iulie 2014
Franţa este în doliu pentru victimele avionului Air Algérie

Franța este în doliu național iar stegurile au fost fost coborâtr în bernă pentru trei zile începând de luni, în memoria pasagerilor avionului prabușit în Mali.

Potrivit Mediafax, coborârea în bernă a steagurilor a fost decisă sâmbătă de către preşedintele francez, care a participat la o reuniune de trei ore, la Quai d'Orsay, cu apropiaţi ai celor 54 de pasageri francezi ai avionului Air Algérie care s-a prăbuşit joi în Mali. Toate cele 118 persoane care se aflau la bord au murit.

Şeful statului francez urmează să prezideze luni dimineaţa o reuniune pe tema prăbuşirii avionului. El se întâlneşte la ora locală 10.00 (11.00, ora României), la Palatul Elysée, cu premierul Manuel Valls şi miniştrii vizaţi în acest dosar.

În faţa familiilor victimelor, Hollande a anunţat că toate cadavrele victimelor vor fi "aduse în Franţa". De asemenea, rudele care doresc acest lucru vor fi însoţite, "atunci când va veni momentul", la locul catastrofei, unde va fi rificată o stelă "pentru ca nimeni să nu uite că, în acesl loc, au dispărut 118 persoane".

Şeful statului francez a mai spus sâmbătă că "o serie de indicii sugerează că anumite condiţii meteorologice au fost hotărâtoare" în prăbuşire, subliniind că Franţa nu îndeppărtează "nicio ipoteză", mai scrie sursa citată.

Experţi care anchetează la locul prăbuşirii şi-au continuat activitatea duminică, în zona izolată în care s-a dezintegrat avionul, lăsând familiilor celor 118 victime puţine speranţe cu privire la recuperarea cadavrelor.

Cele două cutii negre ale avionului Air Algérie au fost transferate duminică la Bamako, capitala Mali şi se află în drum către Franţa.

O cutie neagră a fost recperată vineri de către armata franceză la locul prăbuşirii, în zona Gossi, la aproximativ 100 de kilometri de Gao, cel mai important oraş din nordul Mali. Cealaltă a fost recuperată sâmbătă de către experţi de la Misiunea ONU în Mali MINUSMA.

Comentarii

anunturi mica publicitate
Aboneaza-te la newsletter

Aboneaza-te pentru a primi cele mai importante titluri pe e-mail.

Urmareste-ne pe Facebook