Preşedintele Emmanuel Macron a decis înfiinţarea unei structuri de coordonare tuturor instituțiilor antiteroriste din Franța, care urmează să fie subordonată direct șefului statului, informează site-ul agenţiei The Associated Press, citat de Mediafax.
Noua instituție va contribui la îmbunătăţirea schimbului de informaţii şi va elabora strategii de securitate.
Decizia de înființare a instituției a fost luată miercuri, la o zi după ce un bărbat algerian, doctorand în informatică la Universitatea din Metz, a atacat cu un ciocan ofiţerii de poliţie din faţa Catedralei Notre Dame din Paris.
Intitulată "Centrul naţional pentru combaterea terorismului", noua structură a fost prezentată în cadrul unei întruniri a Consiliului de Apărare, la Palatul Elysee, în prezenţa membrilor Guvernului şi a unor înalţi oficiali din domeniul securităţii.
Unitatea nou creată este formată din aproximativ 20 de persoane şi va supraveghea toate eforturile de combatere a terorismului. Cu sediul la Palatul Elysee, unitatea va funcţiona non-stop şi va acţiona direct sub autoritatea preşedintelui – o situaţie fără precedent în Franţa, în condiţiile în care unii experţi au denunţat lipsă de coordonare între serviciile de informaţii externe şi cele interne.