21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialFratele mai mic al lui George W. Bush ar putea candida la...

Fratele mai mic al lui George W. Bush ar putea candida la alegerile prezidențiale din 2016

Fostul preşedinte al Statelor Unite, George W. Bush, şi-a exprimat speranţa, într-un interviu difuzat joi de postul CNN, că fratele său mai mic, Jeb, va candida la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016, arată Mediafax.

"Sper că Jeb se va prezenta", a afirmat el. "Cred că ar putea fi un mare preşedinte. Nu am nicio idee în legătură cu ceea ce gândeşte, vom vorbi când va fi pregătit", a adăugat fostul preşedinte american (2001-2009), precizând, totuşi, că a "observat că el (fratele său) face multe deplasări în ţară".

Jeb Bush, în vârstă de 61 de ani, fost guvernator de Florida, a afirmat că intenţionează să se prezinte la alegerile primare republicane, care vor fi lansate la începutul anului 2016. Însă, potrivit lui George W. Bush, el se va decide cu un an înainte de alegeri.

"El a spus în public faptul că se gândeşte la familia sa. Şi, cu siguranţă, ştie foarte bine ce impact ar avea pentru familia sa o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale", a spus fostul preşedinte.

Sondajele nu-l anunţă pe Jeb Bush mare favorit la învestitura republicană.

Potrivit unui sondaj ABC News/Washington Post publicat miercuri, Jeb Bush se află pe aceeaşi poziţie cu senatorul Rand Paul, urmaţi la mică distanţă de fostul guvernator Mike Huckabee, reprezentantul Paul Ryan şi guvernatorul Chris Christie.

În rândul democraţilor, în schimb, Hillary Clinton domină în intenţiile de vot ale alegătorilor. Ea l-ar învinge şi pe Jeb Bush, cu 53%, faţă de 41%, potrivit aceluiaşi sondaj.

Dacă Hillary Clinton va învinge în primarele democraţilor şi Jeb Bush în cele ale republicanilor, alegerile prezidenţiale din 2016 ar reface duelul dintre familiile Clinton şi Bush, după cel din 1992, când Bill Clinton a câştigat în faţa lui George H. W. Bush.

Cele mai citite

Sebastian Burduja, atac la adresa lui Nicușor Dan. “Modul în care arată centrul Capitalei, rezultatul incompetenţei”

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a subliniat sâmbătă că în centrul orașului există străzi cu o stare de degradare vizibilă și case...

VIDEO. Mesajul lui Mbappe. Francezul a anunțat oficial că va părăsi PSG. “Este ultimul meu an”

După șase ani de activitate la Paris Saint-Germain, Kylian Mbappe (25 de ani) a luat decizia de a pleca. Speculațiile din presa internațională s-au...

ONU cere anchetă independentă, după descoperirea unor gropi comune în Gaza

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) a cerut vineri o anchetă "independentă" şi "imediată" după descoperirea în jurul spitalelor din Gaza a...
Ultima oră
Pe aceeași temă