15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialFrenezie pe Twitter datorită mesajului de Crăciun al reginei Elizabeth a II-a

Frenezie pe Twitter datorită mesajului de Crăciun al reginei Elizabeth a II-a

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a generat o adevărată frenezie pe Twitter, după tradiţionalul discurs de Crăciun, în care suverana britanică a făcut o referire la serialul de televiziune "Urzeala tronurilor", informează Mediafax.

În acest discurs, care a avut ca temă principală reconcilierea, suverana britanică a inclus un fragment de text în care a vorbit despre vizita ei din luna iunie în Belfast, unde a vizitat unul dintre platourile în care se filmează serialul "Game of Thrones".

"Beneficiile reconcilierii s-au văzut foarte clar atunci când am vizitat Belfastul în luna iunie. Deşi vizita mea pe platoul în care se filma «Urzeala tronurilor» a atras cel mai mult atenţia, locul care îmi va rămâne cel mai viu în minte va fi Crumlin Road Gaol", a declarat regina Elizabeth a II-a, care îşi petrece Crăciunul, ca în fiecare an, în reşedinţa ei Sandringham din comitatul Norfolk.

Crumlin Road Gaol, care a fost închisă în 1996, a fost una dintre închisorile în care au fost încarceraţi militanţii IRA în timpul conflictului etnic-naţionalist din Irlanda de Nord (cunoscut sub denumirea "The Troubles"). Închisoarea a fost ulterior transformată într-un muzeu.

În aceeaşi zi, regina britanică a vizitat platourile în care au fost filmate scene din următorul sezon al serialului "Urzeala tronurilor", produs de HBO, inclusiv faimosul "Tron de Fier", şi a stat de vorbă cu câţiva actori din distribuţia show-ului TV, precum Lena Headey, interpreta reginei Cersei, şi Kit Harrington, interpretul personajului Jon Snow.

În urma menţionării numelui serialului în discursul de Crăciun al reginei, fanii "Game of Thrones" au luat cu asalt platforma de microblogging Twitter, pe care au publicat numeroase comentarii.

"Nu-mi vine să cred! Regina chiar a menţionat numele «Game of Thrones»?", a scris utilizatoarea Sophie Corfan.

O altă utilizatoare, Caroline Carpenter, a scris: "Îmi place la nebunie faptul că titlul serialului «Game of Thrones» a fost menţionat în discursul reginei!".

Însă nu toţi utilizatorii sunt de părere că acea menţionare ar fi fost ideea reginei. Un alt utilizator, Ty, sugerează faptul că ar fi vorba de un pariu al reginei cu nepotul ei prinţul Harry.

"Regina a menţionat numele serialului «Game of Thrones». Pun pariu că a fost o provocare pe care i-a lansat-o prinţul Harry", spune el.

Deşi referirea la un popular serial de televiziune reprezintă o premieră pentru discursul de Crăciun al reginei, nu este pentru prima dată când suverana britanică a generat numeroase comentarii pe Twitter.

Cu ocazia aceleiaşi vizite la Belfast, regina Elizabeth a II-a şi-a făcut primul ei "selfie", după ce o adolescentă din public i-a cerut suveranei să se fotografieze alături de ea.

În octombrie, Elizabeth a II-a a fost a stârnit din nou valuri pe reţelele de socializare, după ce a publicat primul ei mesaj pe Twitter, cu ocazia inaugurării Muzeului Ştiinţei din Marea Britanie.

Regina britanică este o apărătoare înfocată a tehnologiilor de ultimă generaţie, pe care le promovează de multă vreme, şi a fost unul dintre primii oameni de pe planetă care au expediat un e-mail.

Cele mai citite

Proiect de pace durabilă

Anulată de două războaie în curs, Ucraina și Gaza, și umbrită de conflicte potențiale, precum cel din jurul Taiwanului, pacea este din nou tematizată....

Pentagonul va aloca 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD

Forţele Aeriene ale SUA alocă aproape 20 de miliarde de dolari pentru a dezvolta avionul de luptă NGAD (Next Generation Air Dominance), înlocuitorul pentru...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...
Ultima oră
Pe aceeași temă