14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialFrontex vrea mai mult sprijin din partea UE

Frontex vrea mai mult sprijin din partea UE

Preşedintele Agenţiei europene pentru protecţia frontierelor (Frontex), Fabrice Leggeri, a cerut mai mult sprijin din partea Uniunii Europene și a pledat pentru instaurarea unei politici europene frontaliere ”omogene”, potrivit Mediafax

“Global, cooperarea (cu ţările membre UE) funcţionează bine. Cu toate acestea, în ultimele luni, drama refugiaţilor ne-a arătat că trebuie să găsim, în mod urgent, o politică frontalieră omogenă. Ceea ce zic cu certitudine este că avem nevoie de mai mult sprijin uman din partea ţărilor (membre UE). De oameni pe care să-i putem trimite la faţa locului şi de care avem nevoie cât mai repede“, a declarat Leggeri într-un interviu acordat publicaţiilor Die Welt şi El Pais.

Leggeri a subliniat că “gradul de avansare şi dinamica a fluxului de refugiaţi continuă să fie extraordinar de înalte”.

“Trebuie să facem faţă unei situaţii care nu s-a mai produs vreodată”, a afirmat Leggeri, precizând că Frontex a înregistrat de la începutul anului “peste 520.000 de imigranţi clandestini” în Europa.

Potrivit preşedintelui Frontex, “un recensământ la frontierele exterioare ale Europei ar constitui, de asemenea, o bază solidă pentru a putea repartiza, într-un mod sistematic, refugiaţii în ţările membre”, în baza sistemului cotelor europene de distribuire a imigranţilor.

UE a încercat în ultimele săptămâni să găsească soluţii comune în privinţa crizei migraţiei. Miercuri, va avea loc un summit european pe această temă, Germania militând pentru acceptarea cotelor neplafonate de refugiaţi impuse ţărilor UE, o idee respinsă de numeroase state.

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...
Ultima oră
Pe aceeași temă