17.8 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăSpecialGALERIE FOTO. După 70 de ani, militarii din Forțele Navale britanice au...

GALERIE FOTO. După 70 de ani, militarii din Forțele Navale britanice au primit uniforme noi

Conservatorismul britanic se manifestă nu doar în viața de toate zilele, ci și în domeniul militar. Ministerul Apărării de la Londra a aprobat, acum câteva zile, un nou tip de uniformă pentru angajații Marinei Regale. Uniforma anterioară, denumită de britanici „Numărul 4”, avea un model vechi de 70 de ani.

Potrivit cotidianului Plymouth Herald, decizia din acest an a Ministerului Apărării de la Londra reprezintă prima schimbare majoră a ținutei marinarilor militari, în perioada care a trecut de la al doilea război mondial.

„Cel mai important avantaj adus de noua uniformă este că va asigura confortul termic al marinarilor, în toate zonele în care acționează aceștia – de la Antarctica la Golful Persic”, a declarat viceamiralul Sir David Steel, al doilea lord al Amiralității (a treia poziție în ierarhia marinei militare britanice).

Primii militari care au îmbrăcat noile uniforme sunt membrii echipajului fregatei HMS Lancaster, care a pornit într-o misiune de patrulare de nouă luni în Oceanul Atlantic.

Până la introducerea în dotarea oficială a angajaților Royal Navy, noul tip de uniformă a fost testat pe câteva nave de suprafață și submarine britanice, cum ar fi distrugătorul Daring, distrugătorul Westminster și submarinul Talent.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Bulgaria va avea avioane F-16 mai bune ca ale României și le va asigura mentenanța în țară

Bulgaria va avea avioane de luptă F-16 Block 70 și le va asigura mentenanța la o uzină din țară, fără să fie nevoită să...

Prețul la detergenți a crescut cu 25%. Ciolacu: ,,Urmează o anchetă de la Consiliul Concurenței”

Deși rata inflației a scăzut în luna aprilie sub 6%, suntem în continuare în topul țărilor Uniunii Europene cu cele mai mari scumpiri. Anumite...

Rata inflației scade din nou, în timp ce prețurile continuă să crească

Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au...
Ultima oră
Pe aceeași temă