21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialGALERIE FOTO. Papa Francisc, turneu triumfal în Asia

GALERIE FOTO. Papa Francisc, turneu triumfal în Asia

Zeci de mii de oameni l-au aclamat pe Suvernul Pontif în pe drumul către aeroportul din Minalla. Punctul culminant al turneului rămâne însă mesa finală de duminică din parcul Rizal din Manilla, la care au participat peste şase milioane de oameni. Potrivit autorităţilor filipineze, precedentul record pentru o reuniune papală în lume datează din 1995, când Ioan Paul al II-lea a reunit cinci milioane de persoane, tot în Filipine.

Papa a entuziasmat filipinezii denunţând inegalităţile şi corupţia, în condiţiile în care unul din patru cetăţeni ai acestui stat trăieşte cu mai puţin de 60 de cenţi pe zi. El a lansat mai multe apeluri în favoarea familiei tradiţionale, denunţând "relativismul", "ameninţările insidioase" şi "confuzia" în ceea ce priveşte căsătoria şi sexualitatea într-o ţară cu 100 de milioane de locuitori, dintre care 80 la sută sunt catolici fervenţi.

O critică disimulată a măsurilor apărate de preşedintele Benigno Aquino care, în numele controlului naşterilor pentru populaţia defavorizată, a permis adoptarea unei legi care permite distribuirea de prezervative şi predarea unor metode de planning familial în şcoli. Sute de mii de femei avortează clandestin în fiecare an în Filipine, iar mulţi bărbaţi şi femei trăiesc în cuplu fără a se căsători, în timp ce divorţul rămâne interzis.

Anterior, în Sri Lanka, ţară majoritar budistă în care catolicii reprezintă doar 7 la sută, Papa Francisc a lansat apeluri la bună coabitare interreligioasă şi la căutarea adevărului privind masacrele comise timp de 30 de ani de conflict între armată şi rebeliunea tamilă, mai scrie Mediafax.

În avionul care l-a transportat în Filipine, el a vorbit despre libertatea de exprimare care domină agenda internaţională de la atentatul împotriva săptămânalului satiric Charlie Hebdo în Franţa, considerând că acest "drept fundamental" nu înseamnă "insultarea" sau luarea în derâdere a credinţei altuia.

Papa Francisc este la a doua sa călătorie în Asia după cea din Coreea de Sud în august 2014.

foto: l'osservator romano

Cele mai citite

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Înscriere la facultate, înainte de absolvirea Bacalaureatului. Pentru cei care vor o carieră în dezvoltarea de jocuri video

BISM (Bucharest International School of Management) și Amber Studio, în colaborare cu prestigioasa Abertay University din Marea Britanie, pregătesc începând cu luna septembrie lansarea...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...
Ultima oră
Pe aceeași temă