16.3 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialGazoductul Bulgaria-România va intra astăzi în exploatare

Gazoductul Bulgaria-România va intra astăzi în exploatare

Ministerul bulgar al Energiei a anunţat că operatorii celor două ţări au finalizat construcţia conductei de 25 de kilometri, din care 15,4 kilometri se află pe teritoriul Bulgariei, 7,5 kilometri pe teritoriul României şi 2,1 kilometri – pe sub Dunăre, precizează agenţia Rador Radio România.

Prin punerea în exploatare a interconectorului este îndeplinită una dintre cerinţele Uniunii Energetice Europene privind construirea conexiunii lipsă dintre sistemele de transport al gazelor între state.

Gazoductul Bulgaria-România va contribui la diversificarea livrărilor de gaze naturale pentru cele două ţări, fiind garantată aprovizionarea permanentă şi sigură cu gaze naturale pentru consumatorii casnici şi industriali din Bulgaria şi din România.

Inaugurarea interconectorului Bulgaria-România va avea loc la orele 12:00, în oraşul bulgăresc Marten. La ceremonie au fost invitaţi, între alţii, premierul bulgar, Boiko Borisov, reprezentanţi ai guvernului României şi ai Comisiei Europene. Valoarea totală estimată a proiectului este de 24 de milioane euro, 8,9 milioane de euro fiind asigurate de Comisia Europeană.

Cele mai citite

O rachetă rusească a rănit doi copii și trei adulți la Harkov

Doi copii şi trei adulţi au fost răniţi într-un atac aerian asupra oraşului Harkov. O rachetă lansată de ruşi a lovit o zonă rezidenţială....

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinat asupra premierului slovac Robert Fico a fost plasat în arest preventiv

Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea...

A fost găsită fetița dispărută la Iași. Alazaroaie Riana Danielle a plecat de la școală, dar nu mai ajunsese acasă

ALAZAROAIE RIANA DANIELLE are 10 ani și fusese văzută ultima dată purtând uniforma școlară. La momentul dispariției, ea se afla pe raza municipiului Iași,...
Ultima oră
Pe aceeași temă