18.4 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialGermania: 200 de presupuşi islamişti, anchetaţi de procurori

Germania: 200 de presupuşi islamişti, anchetaţi de procurori

Aproximativ 200 de persoane au fost supuse investigaţiilor, de procurorii germani, pe motiv că au călătorit în Siria pentru a lupta în conflict, a declarat, miercuri,  ministrul german al justiției Heiko Maas, citat de Agerpres.

Mai mult, ministru a subliniat Germania are legi foarte stricte privind terorismul şi avertizat că acestea vor fi aplicate “cu cea mai mare rigoare”.

” Nu va exista toleranță față de teroriștii radicali’, a mai spus Heiko Maas.

Citeşte şi: Franţa: Pedepse de până la zece ani de închisoare, pentru doi islamişti

Parlamentul german a aprobat recent o misiune privind participarea țării la operațiunea militară internațională împotriva grupării extremiste Statul Islamic, iar experții avertizează că Germania ar putea deveni țintă a atacurilor teroriste organizate de luptătorii care se întorc.

Autoritățile germane au făcut cunoscut faptul că aproximativ 750 de persoane au călătorit din Germania în Siria și Irak pentru a se alătura Statului Islamic, care a preluat controlul unor teritorii întinse din Siria și Irak.

Cele mai citite

SUA vor lua măsuri după ce Georgia a adoptat legea controversată privind “influenţa străină”

Statele Unite(SUA) examinează "măsuri" de retorsiune după ce Georgia a votat o lege controversată privind "influenţa străină", a afirmat miercuri şeful diplomaţiei americane, Antony...

8 mituri despre rinita alergică și realitatea din spatele lor

Rinita alergică este o afecțiune comună, cunoscută și sub denumirea de febra fânului și  care afectează milioane de persoane în întreaga lume. Mulți oameni...

Mai mult de 140 de persoane ale zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit au aterizat în Singapore

Peste 140 de pasageri și membri ai echipajului zborului Singapore Airlines în care o persoană a murit în timpul unor turbulențe puternice, au ajuns,...
Ultima oră
Pe aceeași temă