20.2 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialGermania ar putea conduce misiuni ONU

Germania ar putea conduce misiuni ONU

Germania este invitată de către Organizaţia Naţiunilor Unite să conducă „într-o bună zi” misiuni militare ONU, a anunţat miercuri ministrul german al Apărării Ursula Von der Leyen, care pledează pentru o angajare mai importantă la nivel internaţional a ţării sale, relatează AFP, preluată de Mediafax.

„Solicitarea (ONU) este ca Germania să investească mai mult personal de conducere din cadrul statelor majore şi ca, eventual, Germania să conducă într-o bună zi o misiune militară de menţinerea păcii sub egida Naţiunilor Unite”, a declarat ministrul într-un interviu pentru postul public german ARD, în urma unei întâlniri, marţi, cu adjunctul secretarului general al ONU Jan Eliasson, la New York.

„Naţiunile Unite apreciază capacităţi tehnice de care dispune Germania, în special în domeniul transportului aerian, transportului răniţilor şi evacuărilor”, a subliniat Von der Leyen, subliniind că în prezent ţara sa este „angajată în şase misiuni” ONU în întreaga lume.

Ministrul Apărării, ministrul de Externe Frank-Walter Steinmeier şi preşedintele Joachim Gauck fac parte dintre personalităţile germane care intervin în mod frecvent în dezbaterea publică, exprimându-şi opţiunea pentru un angajament mai important al ţării lor pe scena internaţională.

Preşedintele Gauck a provocat o dezbatere weekendul trecut, afirmând că nu se opune unei participări a armatei Germaniei la misiuni în străinătate în vederea apărării drepturilor omului. În asemenea cazuri, în care este vorba despre supravieţuirea unor populaţii nevinovate, "uneori este judicios să se recurgă la arme", a declarat preşedintele, provocând critici dinspre o parte a stângii.

Potrivit unui sondaj publicat la sfârşitul lui mai, o majoritate a germanilor este ostilă asumării unui angajament mai important din partea ţării în afacerile internaţionale. În total, 60% dintre persoanele intervievate apreciau că "Germania este necesar să continue să menţină în retragere", în timp ce doar 37% apreciau că ţara lor "ar trebui să se angajeze cu mai multă forţă", potrivit acestui studiu comandat de către Fundaţia Körber în colaborare cu Ministerul german de Externe.

Cele mai citite

Campanie de ecologizare a malurilor apelor din zona Roșia Montană

Localnici şi prieteni ai Roşiei Montane îşi dau întâlnire duminică, 12 mai, la ora 10.00, în Piaţa Centrală, pentru prima din cele cinci campanii...

10 Mai – adevărata sărbătoare națională

Să sfârâie grătarele, micii să fie bine rumeniți, să cânte lăutarii! Acestea au fost imperativele Zilei de 9 Mai - Ziua Europei, cinstită, ieri,...

Atalanta – Leverkusen, în finala Europa League! Nemții continuă seria meciurilor fără înfrângere, după un gol în prelungiri

Finala din acest an a Europa League le va pune față în față pe Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen, după rezultatele înregistrate joi seară...
Ultima oră
Pe aceeași temă