14.1 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialGermania cheamă Ucraina şi Rusia la masa tratativelor

Germania cheamă Ucraina şi Rusia la masa tratativelor

 

O reuniune pe tema Ucrainei ar putea avea loc la Berlin, după ce şeful diplomaţiei germane, Frank-Walter Steinmeier, a adresat o invitaţie omologilor săi din Rusia şi Ucraina. Oficialul german a făcut acest anunţ azi, cu ocazia unui interviu acordat mai multor publicaţii europene, anunţă AFP, citat de Agerpres.

 

 

"Este necesar să luăm un nou elan pentru a depăși blocajele dintre Kiev și Moscova", a declarat ministrul de externe al Germaniei, potrivit unor fragmente difuzate sâmbătă dintr-un interviu ce urmează să fie publicat duminică în mai multe cotidiene, inclusiv în cel german Die Welt.

"Din acest motiv, am lansat o invitație pentru o reuniune a miniștrilor afacerilor externe în 'format Normandia' (Germania, Franța, Rusia și Ucraina), în 11 mai, la Berlin", a declarat el.

 

Pe agenda viitoarei reuniuni de la Berlin se va afla, potrivit lui Steinmeier, organizarea de alegeri locale în estul separatist prorus al Ucrainei, pentru care "propuneri concrete sunt acum pe masă". "Există propuneri interesate din partea OSCE pentru 'restabilirea' armistițiului", a adăugat șeful diplomației germane, subliniind că "s-a pierdut timp" și că "armistițiul este din nou fragil".

 

Ucraina este de doi ani de zile scena unui război între forțele armate ucrainene și rebeli separatiști susținuți militar de Rusia, potrivit Kievului și Occidentului, însă Moscova dezminte aceste acuzații. În acest conflict au murit aproape 9.300 de oameni, iar peste 1,5 milioane au fost nevoiți să ia calea exodului.

 

 

Cele mai citite

Greta Thunberg a fost amendată pentru că a blocat intrarea în Parlamentul suedez

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată în Suedia, țara sa natală, pentru că nu a respectat ordinele poliției după ce a blocat...

Direcția Tehnică a TAROM, ruptă de compania de stat. Ce înseamnă pentru transportatorul aerian

Astăzi s-a aprobat și semnat în Consiliul de Administrație ca Direcția Tehnică din cadrul TAROM să devină entitate juridică independentă, a precizat, pentru ROMÂNIA...

VIDEO. Flacăra olimpică a ajuns pe mare în Franța

Flacăra olimpică a ajuns astăzi, la bordul velierului cu trei catarge Belem, în largul coastei Marsiliei, unde va debarca în cursul serii, aşteptată de...
Ultima oră
Pe aceeași temă