15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialGermania susţine menţinerea Greciei în zona euro

Germania susţine menţinerea Greciei în zona euro

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, este în favoarea organizării unui referendum în Grecia privind apartenenţa ţării la zona euro, informează Mediafax.

“Grecia nu poate fi aruncată din zona euro. Singurul lucru care rămâne ar fi dacă Grecia ar spune ea însăşi că vrea să iasă din zona euro”, a spus Thomas Steffen, unul dintre adjuncţii lui Schaeuble, într-o dezbatere la Berlin, transmite Bloomberg.

Schaeuble susţine ideea unui vot al cetăţenilor greci, prin care fie să accepte reformele economice dorite de creditori pentru a primi restul de 7,2 miliarde de euro din programul de 240 miliarde de euro, fie să opteze să iasă din zona euro.

Referendumul ar pune capăt negocierilor fără rezultat dintre autorităţile elene şi creditorii instituţionali, care au exasperat Germania şi alte ţări din zona euro.

Susţinerea publică a reformelor economice ar putea permite încheierea unui acord, în timp ce respingerea ar putea înscrie Grecia pe drumul renunţării la euro.

“Dacă guvernul elen crede că ar trebui să organizeze un referendum, atunci ar trebui să o facă. Poate ar fi măsura corectă, de a permite populaţiei să spună dacă este pregătită să accepte ce trebuie făcut”, a declarat luni Schaeuble, la Bruxelles.

Poziţia ministrului german de Finanţe reprezintă o îndepărtare faţă de poziţia Germaniei din 2011. Premierul elen de atunci, George Papandreou, a renunţat la planul organizării unui referendum după ce cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy i-au cerut să nu îl organizeze.

Tsipras a spus recent că nu se gândeşte la ieşirea ţării din zona euro şi că se concentrează pe obţinerea ajutorului necesar evitării intrării Greciei în incapacitate de plată.

Ministrul elen de Interne Nikos Voutsis a declarat miercuri, într-un interviu la postul Ant1 TV, că guvernul Greciei a exclus posibilitatea organizării în scurt timp a unui referendum pe tema măsurilor de austeritate, optând pentru o nouă tentativă de a ajunge la un compromis cu creditorii internaţionali.

Cele mai citite

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Preşedintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, încă 60 de zile de control judiciar

Procurorii anticorupţie au prelungit cu încă 60 de zile măsura preventivă a controlului judiciar faţă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Prahova, Iulian Dumitrescu, au...

GALERIE FOTO. Iubita lui Kevin Trapp a făcut duș în aer liber

Modelul brazilian Izabel Goulart, una dintre cele mai cunoscute iubite de fotbalist din lume, și-a înebunit milioanele de urmăritori de pe Instagram după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă