15.7 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialGrecia a finalizat o nouă tranșă către FMI

Grecia a finalizat o nouă tranșă către FMI

Grecia a finalizat, marţi, plata ratei de 750 de milioane de euro către FMI, au declarat, marţi, oficiali ai Ministerului de Finanţe şi ai Băncii Greciei, transmite MarketWatch, conform Mediafax.

Un oficial al Băncii Greciei a spus că banii au fost plătiţi dintr-un cont de urgenţă al băncii centrale, după două întâlniri care au avut loc săptămâna trecută între guvernatorul instituţiei Yannis Stournaras, vicepremierul Giannis Dragasakis şi secretarul de stat în Ministerul de Externe Euclid Tsakalotos, care conduce negocierile Greciei cu creditorii internaţionali.

“Pentru ca banii din acest cont să fie folosiţi a fost nevoie de acordul FMI, care a fost acordat”, a arătat oficialul Băncii Greciei.

Guvernul elen a dispus luni plata către FMI a ratei de 750 de milioane de euro, dar ministrul de Finanţe Yanis Varoufakis a subliniat că problema lichidităţilor este extrem de urgentă.

Euro s-a apreciat marţi în raport cu majoritatea valutelor, pe fondul vânzărilor care au loc pe piaţa europeană de obligaţiuni şi a informaţiei referitoare la plata de către Grecia a ratei către FMI. Astfel, euro este în urcare cu 0,75%, la 1,1240 dolari pe unitate.

La mai puţin de trei săptămâni de la o reuniune de la Riga care s-a încheiat cu neînţelegeri, Varoufakis a dat luni asigurări omologilor săi din zona euro că Guvernul vrea să încheie un acord pentru deblocarea ultimelor fonduri de circa 7,2 miliarde de euro din programul de susţinere de 240 de miliarde de euro.

Ministrul olandez de Finanţe Jeroen Dijsselbloem, care este şi şeful Eurogroup, a spus, după reuniunea de luni a miniştrilor de profil din zona euro, că restul de 7,2 miliarde de euro la care Grecia mai are dreptul din programul de susţinere financiară de 240 de miliarde de euro ar putea fi furnizat statului elen în mai multe tranşe, în funcţie de reformele adoptate de guvernul de la Atena.

Presiunile asupra celor două părţi pentru încheierea unui acord s-au intensificat, în timp ce Banca Centrală Europeană (BCE) urmează să decidă miercuri dacă să suplimenteze din nou finanţarea de urgenţă de care beneficiază băncile elene.

Cele mai citite

Elicopterul președintelui iranian Raisi nu a fost încă găsit! Mesajul transmis de ayatollahul Khamenei

Televiziunea de stat de la Teheran difuzează rugăciuni, în timp ce echipele de salvatori efectuează căutări în nord-vestul Iranului pentru a găsi elicopterul prăbușit...

Primar PSD din Gorj, cercetat după ce a lovit cu mașina o femeie și a fugit de la locul accidentului

Primarul comunei gorjene Stejari, Robert Păiuşi, membru al PSD, este cercetat de poliţişti după ce, duminică, a acroşat cu oglinda laterală a autoturismului o...

Ucraina a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, tip vânător de mine

Un atac al Ucrainei a scufundat în Marea Neagră încă o navă rusească, Kovrovets, de tip vânător de mine, a anunțat Comandamentul Flotei din...
Ultima oră
Pe aceeași temă