10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialGrecia intervine în rezolvarea crizei din Ucraina

Grecia intervine în rezolvarea crizei din Ucraina

Ministrul grec al Afacerilor Externe, Nikos Kotzias, a declarat, miercuri, la sosirea la o reuniune de criză a UE pe tema Ucrainei, că Grecia vrea să "prevină producerea unei fracturi" între UE şi Rusia, relatează Mediafax.

"Grecia lucrează la restaurarea păcii şi stabilităţii în Ucraina şi, în acelaşi timp, la prevenirea producerii unei fracturi între UE şi Rusia", a afirmat Kotzias, aflat la prima sa deplasare de la nominalizarea, marţi, în această funcţie.

"Trebuie să negociez", a adăugat el ca răspuns faţă de jurnaliştii care îl întrebau dacă Grecia intenţionează să blocheze adoptarea unor sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei după intensificarea violenţelor în estul Ucrainei.

Potrivit unui proiect de concluzii, cei 28 de membri urmează să decidă extinderea listei negre a persoanelor sancţionate pentru implicare în conflictul din Ucraina.

Ţările membre vor decide, de asemenea, reînnoirea cel puţin până în septembrie a primei serii de sancţiuni vizând separatiştii ucraineni şi oficialii ruşi pentru implicarea lor în conflict.

Intenţiile Guvernului grec de stânga al lui Alexis Tsipras sunt scrutate atent având în vedere simpatiile proruse atribuite noii echipe.

"Cred că prima mişcare a noului Guvern grec va fi să distrugă unitatea UE", a apreciat ministrul lituanian, Linas Linkevicius, susţinător al unei linii foarte dure faţă de Moscova.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă