15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialGrecia NU vrea referendum pe tema austerităţii

Grecia NU vrea referendum pe tema austerităţii

Guvernul Greciei, condus de premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras, a exclus posibilitatea organizării în scurt timp a unui referendum pe tema măsurilor de austeritate, relatează Mediafax

Tsipras a optat pentru o nouă tentativă de a ajunge la un compromis cu creditorii internaţionali.

“Depunem eforturi pentru un compromis onorabil. Recurgerea în scurt timp la un referendum sau la alegeri anticipate nu este în planurile noastre în acest moment“, a declarat ministrul grec de Interne, Nikos Voutsis, într-un interviu acordat Mega TV.

Citeşte şi: Grecia, în faliment imediat?

Guvernul de la Atena a promis accelerarea reformelor, în schimbul primirii unei noi tranşe din ajutorul acordat de Comisia Europeană / Banca Centrală Europeană / Fondul Monetar Internaţional.

“Vom accelera ritmul reformelor, vom face tot ce am stabilit. Vom lucra cu aceeaşi vigilenţă şi determinare pentru îndeplinirea actualului acord, în pofida celor care vor să îl submineze“, a declarat Nikos Pappas, un consilier al premierului Alexis Tsipras.

Miniştrii de Finanţe din zona euro au salutat luni progresele Greciei în discuţiile referitoare la reluarea programului de susţinere financiară, dar oficialii europeni sunt încă îngrijoraţi că Alexis Tsipras ar putea să nu fie pregătit să accepte concesiile necesare unui acord. Înainte ca finanţarea să fie reluată, Grecia trebuie să prezinte un program cuprinzător de reforme economice, să obţină acordul creditorilor instituţionali, sprijinul miniştrilor de Finanţe din zona euro, precum şi aprobarea parlamentelor din statele membre.

Citeşte şi: Grecia ignoră condiţiile formulate de creditorii internaţionali

Ministrul elen de Finanţe, Yanis Varoufakis, a declarat luni că Grecia va rămâne fără lichidităţi în două săptămâni, dacă nu primeşte ajutor.

Germania a semnalat, luni, că ideea organizării unui referendum în Grecia pe tema aplicării unor reforme economice dure ar fi logică, schimbând tonul pe fondul impasului negocierilor cu Atena.

Izolată pe pieţele financiare, Grecia ar putea rămâne fără fonduri pentru plata salariilor bugetarilor şi a pensiilor, existând riscul de a intra în faliment şi de a fi nevoită să părăsească zona euro. În contextul promisiunilor privind depăşirea austerităţii, Guvernul de la Atena, condus de premierul de extremă-stânga Alexis Tsipras, nu a putut ajunge la un acord cu creditorii internaţionali pentru primirea unor fonduri de urgenţă suplimentare. Actualul program de asistenţă financiară în valoare de 240 de miliarde de euro oferit de CE/BCE/FMI expiră la sfârşitul lunii iunie.

Cele mai citite

GALERIE FOTO. Sexy-fotbalista Madelene Wright, cu biciul în mână în fața fanilor

Sexy-fotbalista Madelene Wright le-a crescut pulsul admiratorilor de pe Instagram cu cea mai recentă postare, în care și-a promovat pagina de OnlyFans cu ajutorul...

Gigantul german BASF are un nou CEO

Markus Kamieth a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al conglomeratului german BASF SE, a informat compania prin intermediul unui comunicat transmis către...

Cât timp ar trebui să dureze plimbarea câinelui?

Plimbarea zilnică a câinelui oferă numeroase beneficii pentru sănătatea mentală, emoțională și fizică pentru aproape toți câinii. Plimbările oferă exerciții fizice, care sunt bune...
Ultima oră
Pe aceeași temă