15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialGrecia sub presiune: Un ministru evocă posibilitatea unor noi alegeri

Grecia sub presiune: Un ministru evocă posibilitatea unor noi alegeri

Sub presiunea creditorilor, UE și FMI, și a partidelor de opoziție din interiorul Greciei, ministrul de interne a declarat că "dacă este necesar", noi alegeri generale ar putea fi convocate pentru a permite poporului să se pronunțe asupra politicii guvernului stângii radicale.

"Cei care își imaginează că actualul guvern este o paranteză… greșesc; poporul a votat (recent) și, dacă este necesar, o va face din nou", a declarat Nikos Voutsis, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timpul unei dezbateri aprinse în Parlament asupra decretului privind transferul fondurilor organismelor publice la Banca Greciei, o măsură adoptată pentru a contracara penuria finanțelor publice, notează France Presse.

Partidele de opoziție, în special dreapta Noua Democrație și socialiștii PASOK, au calificat decretul ca "anticonstituțional" și au acuzat guvernul că tărăgănează negocierile cu creditorii, cu riscul de a aduce vistieria statului "în impas".

Nikos Filis, purtător de cuvânt al grupului parlamentar al stângii radicale SYRIZA, la putere de trei luni și care încă se bucură de o mare popularitate, a dat asigurări că "guvernul nu dorește alegeri anticipate sau referendum".

"Ne dorim un compromis cu creditorii asupra problemelor economiei, dar în cazul în care opoziția cere legitimitatea acestui acord de către popor, nu ne temem (de alegeri)", a subliniat el.

Zona euro și-a exprimat vineri "îngrijorarea asupra progreselor limitate în discuțiile cu Grecia" în legătură cu plata ultimei tranșe de împrumut de 7,2 miliarde de euro, după o reuniune a miniștrilor de finanțe (Eurogrup) potrivit Agerpres.

Cele mai citite

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...
Ultima oră
Pe aceeași temă